România, o imensă sală de așteptare

Distanța mare între discursul politicienilor și realitate, reprezintă unul dintre motivele pentru care bolile din societate, ni se instalează atât de ușor și dispar atât de greu. Avem un fond sonor plin de asperități și de acțiuni menite să schimbe ordinea în societate, care seamănă de fapt, cu un uragan aflat într-o parcare de rulote.

Pentru că ia pe sus toate nevoile și lipsurile pe care le are societatea de fapt, și dau cu ele de pamânt, până când se alege praful de mesajul acela pompos pe care-l auzeam la începuturile guvernării ăsteia. Atitudinea celor care negociază și schimbă regulile fiscale de exemplu, evident că este una de superioritate, iar din declarațiile domnilor cu comportament de travel politic, reiese că au cam câștigat glorios ambele războaie mondiale, inclusiv războiul româno-român. Echivalentul în transporturi, a ceea ce se întâmplă zilele acestea în politica de la noi, prin turnătoria pe care cineva ar putea-o face în cazul în care dă în vileag un evazionist, ca să-și ia și el un procent ca recompensă, este acel tren care face 18 ore de la Arad la Mangalia. Evocă rămânerea în urmă, lipsa de soluții, indolența obraznică, trăitul într-o promiscuitate care-și ține coada pe sus și se dă drept civilizație, civilizație care acum își trăiește gloria.

Dacă la toată această poveste, mai adăugăm și că șeful de la Vama Sculeni, lua șpagă în toaletă, iar premierul Marcel Ciolacu anunța zilele trecute o creștere consistentă a impozitelor pentru întreprinzători, fie cota unică de 16%, fie impozitarea progresivă – avem deja un spectacol și mai trist, ce va continua cu un sezon nou în 2024, ca pe Netflix.Și asta în vreme ce populația asistă interzisă la acest spectacol plin de suspans, în care niște domni care au stat la putere decenii, vin acum cu un suflu nou și ne spun că nu mai sunt antrenați pentru o singură defecțiune din tabloul de bord al României. Noroc că în 2024 sunt alegeri, deși din acest punct de vedere, alegătorul român, este complet defavorizat pentru că periodic vede cum îi este extras CNP-ul la loteria regretelor și se simte în țara lui, ca într-o imensă sală de așteptare. Parcă parcurgem un fel de marxism, care oricum conține un program economic și politic, dar de data aceasta parcă e adaptat și dezvoltat într-un variat evantai de idei și doctrine. Şi mai are o calitate marxismul: dă impresia oamenilor mediocri că sunt foarte inteligenţi, că pricep totul dintr-o dată. Marxismul explică totul atât de clar, încât devine absolut inutil să mai citeşti şi alte cărţi. Dar nu despre asta este vorba. Este vorba despre părerile pe care le au acești domni care ne-au condus și încă ne mai conduc, despre domniile lor. Să nu uităm că am avut premieri care în fața presei spuneau că: “Sunt o sinusoidă într-un univers controlat și s-ar putea să surprind universul într-o zi și să-i încurc regulile”. La un sondaj de opinie despre culoarea optimă a mobilierului dintr-o casă, din o sută de subiecți, cincizeci au optat pentru negru și alți cincizeci pentru alb. A rezultat, adevărul fiind la mijloc, că de fapt culoarea optimă a mobilierului e culoarea gri. Cam cum este și situația din politica actuală de la noi, gri, dacă nu cumva este de un alb murdar, care alb-murdar, e de fapt un gri mai curat. Dar, dacă lăsăm paletarul în urmă, o să constatăm că rămânem doar cu mobila de la mansardă, căci acolo e de fapt problema. E neinspirat aleasă, foarte scumpă și probabil că din cauza luptei pentru fotolii, vom distruge până și industria producătoare de mobilă. Dar, oarecum, e în tradiția noastră să ne cumpărăm mobilă foarte scumpă, încât să nu ne mai rămână bani și pentru cărți.