La Constanța s-ar putea scumpi nisipul din clepsidra fiscală

Ar fi și păcat să tot discutăm despre istoria amânărilor la români şi veşnicul provizorat, care au transformat totul într-un labirint dezarmant. Ori de câte ori ai impresia că totul a fost spus și inventat, de fiecare dată, mai apare câte ceva la orizont, care scoate în evidență faptul că societatea românească nu își refuză nimic din gama capriciilor.

București și Timișoara, sunt primele orașe mari din România care anunță înghețarea taxelor și impozitelor locale în 2027, fără indexare cu rata inflației. Totodată, Primăria Municipiului Timișoara propune menținerea, pentru anul 2027, a scutirilor actuale.

Dar, în timp ce marile orașe stagnează fiscal în 2027, Constanța inovează. Primăria Constanța a publicat proiectul de hotărâre privind impozitele și taxele locale pentru 2027, cu majorări calculate în funcție de inflația de 7,3% din 2025. Impozitul pe locuințele persoanelor fizice crește cu aproximativ 9%, cel pe mașini cu aproape 7%, iar firmele vor plăti de până la aproape opt ori mai mult pe clădirile rezidențiale.

Primăria estimează venituri suplimentare de 87,5 milioane de lei, iar constănțenii pot trimite propuneri până pe 16 noiembrie. Scenariul este același. La fiecare sfârșit de an, cineva, ne spune că orașul secretă din glandele sale interne din ce în ce mai multe taxe, care produc diferite cantități de fascinație cetățenească. Într-o societate ca aceasta în care trăim noi, e nevoie de dinamică și de diversitate, de povești de succes și de o galerie cât mai mare de personaje cu care publicul să se poată identifica – însă din păcate, ceea ce vedem în jur de cele mai multe ori, nu e decât un teatru de varietăți, ce funcționează parcă într-o clădire cu arhitectură brutalistă.

Nu mai contează că de decenii calitatea vieții este aia care este, că la fiecare 10 ore are loc o avarie la conductele de apă prin care trece lumina zilei, chiar și după reparații, și nici că eternele dale de pe o stradă cu nume de domnitor “dotate” cu feedback haptic atunci când plouă, te mențin mereu în alertă, prevenind sedentarismul și căzutul pe gânduri. Iar dacă arunci o privire în străfunduri cu ocazia unei lucrări lăsate în stand-by, la imensa mățăraie din canalizare și termoficare, ai toate motivele să fii înspăimântat și să-ți explici cu argumente noroaiele, mirosurile și provizoratul.

Oarecum firesc, după această vară foarte benefică pentru sănătate, parcă se impunea puțină adrenalină administrativă, era nevoie de un pic de dinamică și de diversitate care să scoată în evidență, acest conclav de spaime ce ne înconjoară. Propunerea de majorare a taxelor.

E ca o vrajă care la început pare că n-are nici o șansă să te farmece. Dar, între timp, te-a cucerit fără să știi, înainte chiar de a-ți fi dat seama că ea există. Nu mai încape nicio îndoială că de prin 1990 la Constanța, administrațiile locale nu s-au ocupat serios nici de termoficare, nici de randamente maxime în instituțiile locale și nici de modernizare.

A fost un fel de manufacturat umbreluțe în paharul cu cocktail…un hybrid de habar n-am, cu nu mă interesează, croit pe măsura vremurilor pe care le-am trăit, sub forma unei harababuri universale, din care uneori mai ieșeau niște domni din administrație cu flăcări în glas, să ne aducă la cunoștință tot felul de hotărâri locale care de multe ori picau ca un meteorit, fix în moalele capetelor noastre, posesoare de figuri uluite.

Decenii la rând, orașul acesta a fost subordonat unor personaje care s-au aflat continuu “călare pe situație” și în galop printre ruine, pe care se făceau că nu le văd pentru că ciclic intrau în saloane de cosmetică profesională, unde își căutau fețe noi, care să nu amintească nimănui de timpurile foarte vechi.

Față de alte orașe mari care înțeleg că taxarea excesivă a cetățenilor, nu este o soluție, Constanța e un univers în care viața însăși e atât de clocotitoare și de leneșă totodată, încât oamenii nu reușesc să facă față propriei vitalități. Nu se pot apăra în fața asediului de contraste și stări de spirit profund imprevizibile. De fiecare dată briza mării de la sfârșitul anului, vine la pachet cu un cost suplimentar de oxigenare a bugetului local, iar inflația nu se calculează în procente, ci în valuri.

Oare ce părere are Cetatea că decenii la rând cei responsabili de bunul ei mers, s-au așezat triumfători la masă, cu intenția vădită de a sta cât mai comod, mult și bine în poziția de observatori și secvențial făuritori ? Oare ce părere are apa caldă că îți faci duș cu ea? Noi credem că în general o lasă rece.+