Unii oameni vorbesc tare. Alții vorbesc cu grijă. Petrică Iordache vorbea cu prezența. Era genul de om care te făcea să crezi că trăiești într-un film în care totul este posibil.
Don Pedro, cum îi spunea toată Constanța, s-a născut pe 17 și a plecat pe 7. Spunea că 7 e cifra aleșilor, a celor care îndrăznesc. Nimeni nu știa dacă glumea sau credea cu adevărat. Dar în tot ce făcea exista o formă de credință: în destin, în șansă, în curajul de a trăi altfel.
Ultima oră
Anchetă după întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan
Aparatul de zbor căutat de MApN ar fi fost găsit în Vrancea. Alertă cu o dronă prăbușită într-un nuc: localnicii au fost evacuați pe o rază de 300 de metri
Femeie bătută în cort, la Vama Veche. Polițiști acuzați că nu au intervenit pentru că li se termina tura – IPJ a deschis o anchetă
Iranul avertizează din nou Bulgaria să nu permită folosirea teritoriului său pentru atacuri
Un bărbat care nu se temea să trăiască intens. Avea replica, stil și umor deopotrivă. Îți strângea mâna ferm, se uita drept în ochii tăi, când îți vorbea, spunea mereu ceva care te făcea să râzi, te punea pe gânduri sau te determina să te întrebi cine e omul acesta pentru care totul pare atât de … simplu.
Unii îl respectau profund. Alții îl priveau cu rezervă. Dar nimeni nu-l ignora. Era omul care a avut curajul nebun să facă business la începutul anilor ’90, când Constanța era încă buimacă. A început cu importuri auto, apoi a investit în discoteci – legendara No Problem, de pildă –, în construcții, în turism. A pornit o fabrică de BCA, a ridicat un hotel în Mamaia. A fost partener la Tipografia Muntenia, una dintre cele mai moderne din țară – la vremea ei, și un sprijin discret, dar esențial, pentru mulți artiști locali.
Generozitatea era felul lui de a trăi. Ajuta oameni, publica volume, susținea proiecte culturale. Îi plăceau lucrurile frumoase, dar mai ales oamenii frumoși: aceia care visau și munceau cu aceeași dedicare ca și el.
Petrică Iordache nu a fost un om perfect, dar a trăit cu pasiune, cu ambiție și curaj.
Pe 6 iulie 2007, spre seară, a ieșit pe plaja Modern. Îi plăcea să se plimbe singur. Era felul lui de a-și limpezi gândurile. Nu și-a luat telefonul. Au fost doar el și marea. A doua zi dimineață, fiul său cel mare l-a găsit prins între stabilopozi.
A fost un șoc. Plecarea lui a născut multe controverse. Anchetatorii au vorbit despre un accident: o alunecare, o cădere pe algele ude, un pas greșit. Alții au ridicat întrebări. Despre poziția trupului. Despre lipsa semnelor clasice de înec. Despre tot ce nu se potrivea. Dar răspunsul oficial a rămas același: moarte accidentală.
Luna aceasta se împlinesc 18 ani fără Petrică Iordache. Dar, pare că peste plecarea lui nu s-a așezat încă liniștea. Pentru că oamenii ca el nu pleacă de tot. Ei rămân. În povești spuse cu dor, în tipărituri scoase din dragoste pentru frumos, în gesturi făcute cu grijă.
Don Pedro este prezent în fiecare zâmbet al prietenilor care îi pomenesc numele, în fiecare poveste, în fiecare proiect pe care l-a pornit și în toate visurile pe care le-a lăsat în urmă.
Petrică Iordache, un om cu farmec, stil și umor. O prezență care nu se uită.
7.07.2007 n-a fost un sfârșit. A fost doar o zi în care un om deosebit a tăcut. Iar de atunci, vorbesc alții despre el. Cu dragoste și respect.
