Pompierii constănțeni au fost solicitați sâmbătă, 7 noiembrie, să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite la locuințe din județul Constanța, în localitățile Chirnogeni și Cernavodă.
Ultima oră
De la volan, în penitenciarul Poarta Albă. Trei constănțeni au de executat pedepse cu închisoarea
Polițiștii au verificat transportul elevilor. Șoferi sancționați pentru folosirea telefonului la volan
Operațiunea Jupiter: 71 de percheziții în toată țara. Sunt vizate persoane care ar deține ilegal arme și muniții
Premierul Luca Niculescu ajunge la Cernavodă după repornirea Reactorului 1
Prima intervenție a avut loc pe strada Crinului din Chirnogeni, unde focul a cuprins acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Un alt incendiu a fost semnalat pe strada Ion Creangă din Cernavodă. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit două autospeciale și un echipaj SMURD. Incendiul a fost lichidat, însă acoperișul locuinței a ars pe o suprafață de aproximativ 18 metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre cauza izbucnirii celor două incendii.








