O nouă locomotivă electrică modernă, destinată transportului feroviar de călători, a fost recepționată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Este vorba despre unitatea Traxx Passenger LE 015, care va putea intra în serviciul comercial după îndeplinirea formalităților de înregistrare și certificare.
Ultima oră
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 7 noiembrie – Jaf la un magazin celebru în 1931. Hoții erau chiar angajații proprietarului
Schimbări în transportul public din Constanța. Ce se întâmplă cu liniile 101 și 101V
La Constanța s-ar putea scumpi nisipul din clepsidra fiscală
Operațiune de căutare în Marea Neagră. SAR ARTEMIS a reluat misiunea pentru găsirea unei persoane căzute de pe o navă
Recepția a avut loc vineri, 6 noiembrie 2026, la depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița, în prezența reprezentanților ARF și ai producătorului Alstom.
Locomotiva LE 015 este penultima din cele 16 unități electrice multisistem comandate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară în baza contractului încheiat cu asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH. Recepția ultimei locomotive este programată pentru săptămâna viitoare, ceea ce va marca finalizarea proiectului de achiziție.
După recepție, locomotiva LE 015 a fost predată către CFR Călători, care o va administra și utiliza în cadrul contractelor de servicii publice. Introducerea efectivă în circulație va avea loc după înscrierea vehiculului în Registrul European al Vehiculelor și includerea acestuia în Certificatul de Siguranță al operatorului.
Noile locomotive vor deservi o rețea feroviară de 3.978 de kilometri, organizată pe cinci rute interregionale importante. Printre acestea se numără și mai multe legături cu litoralul:
- Dej – Brașov – București – Constanța;
- Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
- Timișoara – Cluj-Napoca – Iași;
- Iași – București – Constanța;
- Suceava – București – Constanța.
Proiectul prevede achiziția a 16 locomotive electrice noi, echipate cu sisteme ERTMS, capabile să atingă viteze de până la 160 km/h și să tracteze garnituri formate din maximum 16 vagoane de călători.
Acestea vor înlocui locomotive electrice vechi, cu șase osii, și sunt proiectate pentru un consum energetic mai redus. Printre dotări se numără sisteme moderne de diagnosticare, GPS și recuperarea energiei în timpul frânării.
Potrivit ARF, obiectivele investiției includ reducerea consumului de energie pentru tracțiune cu aproximativ 25%, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 25,27% și economisirea anuală a 27.521 MWh de energie.
Valoarea totală a proiectului este de 441,77 milioane de lei, cu TVA, echivalentul a aproximativ 89,36 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată integral din Fondul pentru Modernizare.
Inițial, proiectul fusese inclus în PNRR, în cadrul componentei dedicate transportului sustenabil, însă din 2026 beneficiază de finanțare prin Fondul pentru Modernizare.








