Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt prăznuiți pe 8 noiembrie, una dintre sărbătorile importante din calendarul ortodox. Ziua este dedicată rugăciunii, recunoștinței și faptelor de milostenie, iar credincioșii păstrează tradiția aprinderii lumânărilor și a împărțirii alimentelor pentru sufletele celor adormiți.
Ultima oră
Incendiu într-o locuință din Ovidiu. Două persoane au fost intoxicate cu fum
CSM Constanța: Două medalii de argint la Campionatele Naționale U23!
Carol Popa se impune în elita mondială și reintră în Top 100
Trei șoferi, prinși de polițiști în Constanța: unul era băut, altul nu avea permis, iar un autoturism era neînmatriculat
Cine au fost Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Arhanghelul Mihail este considerat conducătorul oștilor cerești și apărătorul credinței, fiind asociat cu lupta împotriva răului, dreptatea și protecția divină. Numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”.Arhanghelul Gavriil este vestitorul mesajelor divine. El este cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea că îl va naște pe Iisus Hristos.
Numele său se traduce prin „Puterea lui Dumnezeu”, iar în tradiția creștină simbolizează speranța, adevărul și veștile bune.
Ce tradiții respectă credincioșii pe 8 noiembrie
De sărbătoarea Sfinților Arhangheli, credincioșii merg la biserică, participă la Sfânta Liturghie și se roagă pentru sănătate, liniște sufletească și ocrotirea familiei.
Un obicei păstrat este aprinderea lumânărilor pentru cei vii și pentru cei trecuți la cele veșnice. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să facă fapte de milostenie și să îi ajute pe cei aflați în dificultate.
Ce se împarte de pomană
Potrivit tradițiilor locale, pachetele oferite de pomană pot conține: pâine și colaci; colivă și vin; nuci și fructe de sezon; mere, pere și struguri; plăcinte cu dovleac sau mere; preparate din legume.
Darurile sunt oferite în memoria celor adormiți și persoanelor care au nevoie de sprijin, în funcție de posibilitățile fiecăruia.
Moșii de toamnă, pomeniți pe 7 noiembrie
Cu o zi înaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli, pe 7 noiembrie, sunt pomeniți Moșii de toamnă, cunoscuți și sub numele de „Sâmbăta Morților”. În bisericile ortodoxe sunt oficiate slujbe de pomenire pentru cei trecuți la cele veșnice, iar credincioșii aduc colivă, colaci și alte daruri.








