Serviciul Român de Informații (SRI) a reușit să identifice o rețea de sabotaj, coordonată direct din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului care a afectat platforma industrială Carfil din Brașov, la data de 14 septembrie 2026. Incidentul a avut loc în proximitatea societății CARFIL SA, o filială a CN ROMARM.
Investigațiile detaliate, desfășurate în colaborare cu parteneri interni și externi, au confirmat că în această rețea sunt implicați cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în Uniunea Europeană. Procedurile judiciare sunt în plină desfășurare, atât în România, cât și prin cooperare cu autorități din mai multe state europene.
Ultima oră
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în zona Flămânda din Constanța
Autostrada A0 Nord nu s-a deschis pe 26 octombrie cum anunța un fost oficial din Ministerul Transporturilor. Când ar putea circula șoferii pe cei aproape 13 kilometri
Vocea ta contează: Contribuie la Legea EU Kids pentru siguranța online
Centenar Florica Cruceru: Omagiu celei care a modelat destinul Muzeului de Artă Constanța
Misiunile rețelei nu se limitau la teritoriul României. Coordonatorii din Federația Rusă le atribuiseră o serie extinsă de ținte în regiune, vizând facilități de producție de armament, atât de stat, cât și private, alături de alte obiective de interes militar și industrial.
Acest caz se înscrie într-o campanie amplă de operațiuni de sabotaj orchestrate de Federația Rusă la nivel european. Pe parcursul acestui an, au fost identificate și alte tentative care au vizat obiective strategice din România, inclusiv facilități militare internaționale sau cele utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene.
Scopul acestor acțiuni este clar: intimidarea, afectarea gravă a capacităților de apărare și slăbirea contribuției statelor vizate la securitatea europeană și regională.
SRI avertizează asupra metodelor de recrutare, care încep adesea cu oferte de bani pentru sarcini aparent inofensive, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin din ce în ce mai grave, putând include distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot apela la presiuni și șantaj.
Rețelele exploatează vulnerabilități precum problemele financiare, dependențele sau antecedentele infracționale. Pentru a-și ascunde identitatea și mișcările, membrii folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată. Este esențial ca aceste elemente să fie evaluate în context, deoarece luate separat, ele nu indică neapărat implicarea într-o activitate de sabotaj.
SRI, împreună cu DIICOT, Direcția Generală de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate pe teritoriul național. Serviciul Român de Informații colaborează activ cu partenerii naționali, europeni și transatlantici pentru identificarea și contracararea acestor amenințări.








