Astăzi, toți cetățenii României se bucură de aceleași drepturi, indiferent de regiunea în care locuiesc. Însă puțini știu că, timp de aproape trei decenii după revenirea Dobrogei la România, locuitorii dintre Dunăre și Mare au fost supuși unui regim juridic special și discriminatoriu.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
În rubrica „Astăzi la Constanța”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) readuce în atenție lupta dusă de Ioan N. Roman pentru recunoașterea drepturilor egale ale dobrogenilor.
După integrarea Dobrogei în statul român, la 14 noiembrie 1878, provincia a fost administrată prin legi excepționale. Deși Legea pentru organizarea Dobrogei din 1880 le recunoștea locuitorilor calitatea de cetățeni români, aceștia nu beneficiau de aceleași drepturi ca românii din celelalte provincii. Mai mult, județele Constanța și Tulcea nu aveau reprezentanți în Parlamentul României.
Printre cei care au condamnat această situație s-a numărat Ioan N. Roman (1866–1931), una dintre cele mai importante personalități ale Dobrogei. Avocat, scriitor, publicist, fost primar al Constanței și parlamentar, Roman a denunțat în repetate rânduri ceea ce el numea „anomalia politică din Dobrogea”.
În celebrul său articol „Cetățenii dobrogeni – Cetățeni români”, publicat în ziarul Farul la 1 aprilie 1904, Ioan N. Roman arăta că legislația vremii crease patru categorii de cetățeni dobrogeni, fiecare având drepturi și obligații diferite.
Astfel, vechii locuitori ai Dobrogei, foști supuși ai Imperiului Otoman, erau considerați cetățeni dobrogeni, dar nu beneficiau de toate drepturile cetățenilor români. Ei puteau participa doar la alegerile comunale și, dacă doreau să se stabilească în alte județe ale țării, trebuiau să solicite naturalizarea, asemenea unui cetățean străin.
Nici românii veniți din stânga Dunării sau cei stabiliți în Dobrogea din provinciile aflate atunci sub stăpânire străină nu aveau un statut unitar, iar drepturile lor diferau în funcție de categoria în care erau încadrați de lege.
Ioan N. Roman a cerut în mod constant eliminarea acestor diferențe și acordarea, prin lege, a acelorași drepturi tuturor locuitorilor Dobrogei.
„Atunci nu vom mai avea cetățeni dobrogeni și cetățeni români, ci numai cetățeni români, egali în drepturi, precum și în datorii”, scria acesta în 1904.
După ani de demersuri și presiuni publice, legislația a fost modificată, iar Dobrogea a dobândit reprezentare parlamentară, iar locuitorii săi au ajuns să beneficieze de aceleași drepturi ca restul cetățenilor României.
Povestea acestor discriminări este astăzi puțin cunoscută, însă rămâne un episod important din istoria Dobrogei și un motiv de a ne aminti de cei care au luptat pentru egalitatea în drepturi a dobrogenilor.
