Un premiu colosal de peste 12 milioane de euro, câștigat la loterie în sud-estul Londrei, a fost pierdut definitiv. Câștigătorul nu și-a revendicat biletul în termenul legal de 180 de zile.
Biletul fusese achiziționat pe 4 octombrie. Termenul-limită a expirat săptămâna trecută, iar nicio cerere validă pentru ridicarea sumei de 10,6 milioane de lire sterline (echivalentul a peste 12 milioane de euro) nu a fost depusă.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
Reprezentanții operatorului Allwyn au confirmat că, în ciuda eforturilor de verificare, identitatea norocosului (sau ghinionistului) nu a putut fi stabilită. Este o situație extrem de rară pentru un premiu de o asemenea amploare.
Oficialii loteriei subliniază că, de obicei, premiile mici rămân nerevendicate. „Este foarte rar ca un jackpot de această dimensiune să nu fie revendicat”, a declarat un purtător de cuvânt.
Dar ce se întâmplă cu acești bani? Conform regulilor, premiile nerevendicate sunt redirecționate către proiecte caritabile și inițiative comunitare finanțate de loterie.
Astfel, cele peste 12 milioane de euro vor susține programe sociale și organizații locale din Marea Britanie. În prezent, alte cinci premii semnificative rămân nerevendicate, fiecare depășind 3,2 milioane de lire sterline, inclusiv trei în valoare de câte 1 milion de lire.








