Anchetă de amploare miercuri în cadrul Autoritatea Vamală Română, după ce procurorii au efectuat verificări la sediul central al instituției din București și în județul Galați, într-un dosar penal aflat în instrumentare.
În urma acțiunii, președintele instituției, Mihai Savin, a fost reținut alături de alte două persoane din cadrul Autorității Vamale, potrivit unor surse judiciare.
Ultima oră
Atacul de la o școală din Bistrița. Poliția caută persoana care a distribuit imaginile cu atacul – care este starea profesoarei
Nicușor Dan convoacă CSAT după atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Lansare de carte dedicată istoriei navelor Marinei Militare Române
Vești bune pentru șoferii care merg spre Constanța! Se deschid 13 km din A0 Nord, cu legătură directă la A2
Deocamdată, anchetatorii nu au făcut publice informații privind natura exactă a acuzațiilor sau faptele investigate în dosar.
Acțiunea este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și vine într-un moment sensibil pentru sistemul vamal românesc, aflat în proces de reorganizare și restructurare.
Mihai Savin a fost instalat în funcție la începutul acestui an, prin decizie a premierului Ilie Bolojan. Înainte de a prelua conducerea instituției, acesta a ocupat mai multe funcții administrative în companii și structuri publice.
În ultimele luni, conducerea Autorității Vamale a anunțat măsuri de reducere a cheltuielilor și reforme administrative, Guvernul aprobând recent un plan de reorganizare al instituției.
Tot în această perioadă, Vama Română a semnat un acord de colaborare cu Direcția Generală Anticorupție pentru intensificarea activităților de prevenire a corupției în sistem.
Cercetările continuă, iar procurorii urmează să stabilească eventualele responsabilități penale ale persoanelor implicate în dosar.
UPDATE: Președintele Autorității Vamale Române, Mihai Savin, alături de directorul Direcției Regionale Vamale Galați și un consilier din cadrul instituției au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile..
Șeful Vămilor, sub control judiciar într-un dosar de fals și uz de fals









