Planul Guvernului de a salva Șantierul Naval Mangalia printr-un contract militar de 920 de milioane de euro finanțat prin programul european SAFE intră într-o zonă de incertitudine.
Deși autoritățile au prezentat proiectul ca soluția pentru relansarea celui mai mare șantier naval din România, prima licitație pentru vânzarea activelor s-a încheiat fără niciun ofertant, inclusiv fără Rheinmetall, compania germană indicată de autorități drept viitorul administrator și modernizator al platformei.
Ultima oră
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru lipsire de libertate
NIBIRU se deschide astăzi. România inaugurează prima stațiune de entertainment pe litoral și cea mai amplă destinație dedicată divertismentului din Europa
Un nou cod portocaliu de ploi în județul Constanța. Ce localități sunt vizate
Istoria prinde viață în Piața Ovidiu. Duminică, statuile vivante spun povestea „Femeilor Marii Uniri”
Situația ridică întrebări privind calendarul unui proiect strategic pentru România, în condițiile în care construcția celor patru nave de patrulare ar urma să înceapă în 2028 și să fie finalizată până în 2030, iar șantierul din Mangalia a rămas între timp fără angajați.
Promisiunea care trebuia să salveze șantierul
La sfârșitul lunii aprilie, ministrul Apărării, Radu Miruță, afirma că includerea în programul SAFE a achiziției a patru nave de patrulare reprezintă cheia salvării Șantierului Naval Mangalia.
Potrivit acestuia, navele urmau să fie construite la Mangalia, după preluarea și modernizarea șantierului de către grupul german Rheinmetall, desemnat în urma deciziilor adoptate în CSAT și aprobate ulterior de Parlament.
Mesajul transmis atunci era unul ferm: contractul militar urma să asigure continuitatea activității și păstrarea industriei navale strategice într-o zonă cu importanță majoră pentru securitatea României și a flancului estic al NATO.
Prima licitație, fără niciun ofertant
Realitatea din teren este însă diferită.
La 29 iunie, prima licitație organizată pentru vânzarea activelor Șantierului Naval Mangalia s-a încheiat fără ca vreun investitor să depună ofertă.
Absența Rheinmetall a atras atenția în mod special, în condițiile în care compania germană fusese prezentată drept principalul actor al planului de relansare.
Între timp, procedura de faliment a continuat, iar ultimii 271 de salariați rămași în preaviz și-au încetat activitatea la jumătatea lunii iulie. În total, peste 1.000 de angajați au fost concediați după intrarea companiei în faliment.
Ministerele își împart responsabilitatea
Întrebat de ce Rheinmetall nu a participat la licitație și dacă există un termen până la care compania trebuie să preia șantierul, ministrul Apărării a precizat că relația privind administrarea șantierului este gestionată de Ministerul Economiei, instituția care reprezintă statul român în această structură.
La rândul său, ministrul Economiei, Irineu Darău, a explicat că statul nu mai poate interveni în procedura de valorificare a activelor, întrucât acestea se află sub controlul lichidatorului judiciar CITR și al creditorilor, iar orice decizie privind vânzarea aparține exclusiv procedurii de insolvență.
Ministerul a subliniat că activele rămân de importanță strategică, însă cadrul legal limitează posibilitatea Guvernului de a influența procesul de vânzare.
De ce nu a venit Rheinmetall
Potrivit explicațiilor oferite de Ministerul Economiei, concernul german a transmis că dimensiunea actuală a șantierului depășește necesarul său pentru producția militară.
În acest context, Rheinmetall ar fi analizat participarea la licitație într-un consorțiu împreună cu gigantul transportului maritim MSC, care ar fi urmat să gestioneze componenta civilă a șantierului.
Totuși, acest consorțiu nu s-a înscris la prima licitație, iar autoritățile susțin că decizia ține exclusiv de strategia comercială a investitorilor privați.
Miza depășește salvarea unui șantier
Dincolo de procedura de faliment, cazul Mangalia are implicații economice și strategice importante.
Programul SAFE, prin care România urmărește finanțarea construcției celor patru nave de patrulare, presupune dezvoltarea unei capacități industriale interne și utilizarea industriei românești de apărare.
Întârzierea preluării șantierului poate afecta tocmai această componentă. Ministrul Apărării avertiza încă din aprilie că, dacă modernizarea va începe mai târziu, o parte mai mică din construcția navelor ar putea fi realizată în România.
În plus, calendarul este unul ambițios. Contractul finanțat prin SAFE prevede începerea livrărilor în 2028 și finalizarea proiectului până în 2030, ceea ce lasă un interval limitat pentru relansarea activității industriale.
O nouă încercare la sfârșitul lunii
Lichidatorul judiciar va organiza o nouă licitație pe 29 iulie, iar termenul de înscriere expiră pe 27 iulie.
Prețul de pornire rămâne neschimbat, la 184 de milioane de euro, conform deciziei Adunării Creditorilor. Participanții trebuie să achiziționeze caietul de sarcini și să depună o garanție de 18,4 milioane de euro.
În total sunt programate cel puțin șase licitații, toate la aceeași valoare, în speranța identificării unui investitor.
Întrebarea care rămâne
În timp ce Guvernul continuă să afirme că obiectivul este realizarea celor patru nave în România și reangajarea specialiștilor disponibilizați de la Mangalia, lipsa unui investitor la prima licitație arată că planul de relansare depinde de factori care nu mai sunt controlați direct de stat.
Pentru moment, proiectul considerat unul dintre cele mai importante pentru industria navală românească și pentru înzestrarea Forțelor Navale rămâne în așteptarea unui cumpărător, iar succesul programului SAFE este strâns legat de deznodământul procedurii de valorificare a șantierului.
