Primăria Năvodari a devenit oficial acționar la compania de transport CT Bus. Decizia a fost aprobată vineri, în ședința Consiliului Local Năvodari, unde aleșii locali au votat cumpărarea de acțiuni la operatorul de transport.
Ultima oră
Decebal Făgădău, propus de PSD Constanța pentru funcția de prefect
Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța: CT BUS, pe ordinea de zi a consilierilor
Taluzul Constanței ar putea primi statut de arie naturală protejată
CCINA Constanța a premiat performanța în afaceri! Companiile clasate pe primele trei locuri au asigurat peste 45.000 de locuri de muncă
Intrarea în acționariatul CT Bus reprezintă un pas important pentru extinderea transportului public în Năvodari.
Potrivit unor surse din cadrul administrației locale, această decizie era necesară pentru ca autobuzele CT Bus să poată circula și pe raza orașului Năvodari începând cu 1 noiembrie 2026.
Astfel, locuitorii din Năvodari ar urma să beneficieze de transportul asigurat de CT Bus, companie aflată în subordinea administrației municipiului Constanța.
Extinderea serviciului de transport către Năvodari ar putea facilita deplasarea între oraș și municipiul Constanța, în special pentru persoanele care fac naveta.








