Cristian Chivu trăiește unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale de antrenor după ce Inter Milano a câștigat campionatul din Serie A, iar românul a vorbit deschis despre emoțiile unui sezon pe care l-a descris drept extrem de intens, dar și despre parcursul care l-a adus aici.
După victoria cu Parma, scor 2-0, care a adus titlul cu numărul 21 pentru Inter, Chivu a recunoscut că momentul a fost trăit cu o bucurie greu de ascuns, chiar și într-un cadru neobișnuit de relaxat, spunând că a sărbătorit în vestiar „cu o țigară”, un detaliu personal care a devenit rapid remarcat în declarațiile sale de după meci. Dincolo de acest episod, antrenorul a insistat că succesul aparține exclusiv jucătorilor, pe care i-a lăudat pentru capacitatea de a depăși un sezon dificil, cu eliminări dureroase și momente tensionate.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
Pentru Chivu, acest titlu vine la capătul unei cariere construite cu rigoare încă din copilărie. Născut la Reșița, el a crescut într-un mediu marcat de disciplina tatălui său, Mircea Chivu, care i-a influențat decisiv formarea. Moartea acestuia, la doar 44 de ani, când Cristian era adolescent, a fost momentul care i-a schimbat profund traiectoria. În familie, responsabilitățile au devenit mai grele, iar tânărul fotbalist a fost nevoit să se maturizeze rapid, într-un context personal dificil.
Răpus de o boală incurabilă la doar 44 de ani, Mircea Chivu a avut un ultim dialog tulburător cu fiul său, pe atunci adolescent.
Cristi Chivu a avut puterea să plece de lângă părintele său, care era pe moarte, şi să joace cu Reşiţa împotriva Ceahlăului, în anul 1998. În ultimele sale clipe, Chivu senior i-a transmis fiului: „Du-te înapoi în cantonament şi pregăteşte-te de meci. Bateţi Ceahlăul pentru Reşiţa şi pentru mine!”.
„Vreau să fiu măcar pe jumătate din omul, soţul şi tatăl care a fost Mircea Chivu”, spunea Cristi Chivu în 2010, când a mers acasă, în Caraș Severin, pentru a dezveli bustul sculptat în marmură al tatălui său, un omagiu al municipalității, la 12 ani de la dispariția lui Mircea Chivu.
„Prin clasa a șasea, taică-su mi-a zis că va ajunge mare fotbalist, dar mi-a cerut să nu-i spun. Mircea era mai dur cu el, nu-l cocoloșea deloc. Odată a venit Cristi plângând de afară, se bătuse cu un copil, iar soțul meu i-a spus că el nu se poate certa cu vecinii din cauza problemelor lui, așa că să facă bine să și le rezolve singur”, își amintea Mariana, mama lui Chivu, pentru Adevărul, în 2011.
Cariera sa a început devreme, iar ascensiunea l-a dus de la CSM Reșița la Universitatea Craiova, înainte ca Ajax Amsterdam să îi deschidă drumul spre fotbalul mare. În Olanda, a ajuns căpitan într-un vestiar cu nume importante, inclusiv Zlatan Ibrahimovic, confirmând statutul său de lider. Ulterior, transferul la AS Roma și apoi la Inter Milano l-au consacrat la cel mai înalt nivel, unde a câștigat trofee importante ca jucător.
După retragere, Chivu a avut o perioadă de căutare, înainte să revină în fotbal prin munca la juniorii lui Inter, unde a început să își construiască noul drum. Experiența acumulată acolo l-a propulsat rapid spre echipa de seniori, într-un parcurs accelerat, dar susținut de rezultatele obținute.
În declarațiile sale, Chivu a evitat să își asume merite personale, preferând să vorbească despre echipă, despre staff și despre foștii antrenori ai clubului, subliniind că fiecare a contribuit la acest titlu. Totodată, a explicat că modul său de a antrena este influențat de propriile experiențe de viață, inclusiv de momentele în care a fost nevoit să își redefinească prioritățile după tragedia din familie.
Pentru Cristian Chivu, titlul cucerit cu Inter nu este doar o performanță sportivă, ci rezultatul unui drum lung, început într-un oraș mic din România și continuat în cele mai mari stadioane ale Europei, un traseu în care disciplina, pierderile și alegerile personale au conturat un antrenor aflat acum în vârful carierei sale.
