Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc pe Autostrada A2, în zona nodului rutier Medgidia.
Ultima oră
Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia
Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor
„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei
Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța
În urma coliziunii, o persoană a fost rănită și a rămas blocată în interiorul unuia dintre vehicule. Potrivit primelor informații, victima este conștientă.
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul ISU, cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care acordă primul ajutor victimei.
UPDATE
Victima, un bărbat, a fost găsită încarcerată și prezintă politraumatisme majore. Acesta a fost extras dintre fiarele contorsionate și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.








