Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, dr. Adrian Marinescu, avertizează că rezistența la antibiotice reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru sistemele de sănătate și că fenomenul va avea consecințe tot mai grave în anii următori.
Invitat la Medika TV, medicul a declarat că problema este deja una majoră și că, în lipsa unor măsuri, vor exista infecții care nu vor mai putea fi tratate eficient.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
„Rezistența la antibiotice este o problemă nu reală, nu stringentă, e o problemă care ar trebui să ne preocupe pe noi toți. (…) Vom merge în punctul în care, apropo de rezistență la antibiotice, să avem infecții pe care nu le putem trata”, a afirmat Adrian Marinescu.
Potrivit acestuia, utilizarea limitată a antibioticelor eficiente împotriva bacteriilor rezistente va genera și costuri tot mai mari pentru sistemul medical.
„Antibioticele care pot să rezolve acele infecții periculoase cu germeni rezistenți sunt în număr mic și vin cu costuri pe măsură, iar sistemul medical trebuie să găsească acele resurse”, a explicat medicul.
Dr. Adrian Marinescu a atras atenția că sănătatea oamenilor este influențată nu doar de factori precum consumul de alcool sau de tutun, ci și de schimbările climatice și de utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor.
„Toți acești factori, inclusiv încălzirea globală, ne strică pe noi ca mecanism”, a spus managerul Institutului „Matei Balș”, subliniind că imunitatea organismului este afectată de ansamblul acestor factori.
Sursă foto: news.ro








