În octombrie 1932, revista Ilustrațiunea Română le dezvăluia cititorilor o față mai puțin cunoscută a Constanței: cea a afacerilor clandestine din jurul portului.
În cafenele mărginașe și obscure, dar și în case dărăpănate, marinari, vagabonzi deveniți informatori și alte personaje suspecte ar fi pus la cale o rețea de trafic cu stupefiante.
Ultima oră
Nicuşor Dan a convocat CSAT pentru analizarea incidentelor de securitate de la Marea Neagră
Elevii Școlii Primare „Ion Creangă” din Schitu, în vizită la Muzeul de Artă Constanța
Luca Niculescu: Am convenit să accelerăm operaţionalizarea Hubului de securitate de la Marea Neagră
Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și partenerii din Republica Moldova dezvoltă rute integrate pentru turiștii români și internaționali
Seria de reportaje „Printre contrabandiștii de stupefiante”, semnată de jurnalistul Ion Tik, pornea de la marile capturi de hașiș descoperite în 1932 la bordul navele „Palpetro” și „Minhla”. În cazul tancului petrolier „Palpetro”, revista menționa două capturi, de 182 și respectiv 284 de ocale de hașiș, în timp ce alte relatări de presă indicau o captură de aproximativ 180 de kilograme la bordul vaporului „Minhla”.
Pentru a pătrunde în lumea celor suspectați de implicare în acest comerț ilicit, ziaristul venit din București s-a prezentat drept farmacist dintr-un oraș de provincie, aflat la Constanța pentru băi și interesat să cumpere stupefiante pe căi ascunse. Sub această acoperire, a intrat în vorbă cu un personaj pitoresc, poreclit „Cap de oțel”, care îl călăuzește prin locuri în care un străin ar fi pătruns cu greu. Acesta îi face cunoștință cu „Alioska nebunul”, un vagabond atent la mișcările din port, ba chiar îl ajută să intre într-o casă conspirativă.
Întâlnirea din ascunzătoare este relatată în culori vii, cu descrieri amănunțite ale locului și ale personajelor: „Alioska rămâne în stradă, probabil de pază. «Cap de oțel» pătrunde în curte escaladând un gard de nuele nalt de câteva palme. Dintr’o săritură sunt și eu pe urmele lui. De abea acum îmi dau seama că omul, la nevoie, poate face sărituri de pisică. La prima graniţă, detectivul meu dă parola. Câteva ciocănituri, câteva vorbe fără sens și o bătrână cocoşată ne deschide o uşă scundă, cu gratii – par’că ar fi fost uşa unui coteţ de găini.
– Intră singur. „Dumnealui“ ce caută ?
Băiatul parlamentează în şoaptă. După câteva clipe, un vlăjgan negricios, un tip de barcagiu, ne pofteşte înăuntru. Iată-mă în interiorul cocioabei, în care am toată şansa să descopăr lucruri interesante.
La lumina unei lămpi de petrol spânzurată în mijlocul tavanului care stă să cadă, patru „ţipi“ tenebroşi discută cu aprindere în faţa câtorva garafe cu rachiu…
Un miros de lut, de mucegai şi de acreală – o acreală specifică cârciumilor de periferie – îmi irită fundul nărilor ca un praf de tabac.
„Tipii“ nu prea se sinchisesc de vizita noastră, pe care, din calcul sau din beţie, o ignorează; unul singur ne-a răspuns, printre dinţi, la salut…
Interior suspect, cu geamuri mici cu perdeluţe roşii, în dosul cărora apare câte un ochi de femee. „Tipii“ sunt păroşi, uscăţivi, negricioşi, vorbind cu gesturi precipitate, nervoase, o limbă aspră, presărată cu frânturi de dialect marinăresc. Par marinari, sau, în tot cazul, oameni în legătură cu vapoarele. Mai toţi au braţele şi piepturile tatuate cu desene reprezentând inimi, ancore, parâme sau alte „amintiri de bord“. Cel mai voinic dintre toți este un veritabil Tarzan, cu înfățișare sălbatecă, de uriș. (…) Un spectacol oribil, desgustător: un trup de femee, aproape gol – numai piele și oase, sprijinind un cap livid cu orbite negre… Un cap de femee moartă, cu părul vâlvoi. Singur pieptul îi svăcnea cu atâta putere de ai fi crezut că inima Încearcă să sară, undeva. în aer… Alături, pe o mescioară, o țigaretă enorm de lungă, – probabil instrumentul cu care fumase haşişul…”.
Investigația îl conduce apoi pe jurnalist în Piața Chiliei, la „Cafeneaua șomerilor”, dar și pe spre cheiuri și pe străzile lăturalnice ale orașului. Unul dintre episoadele centrale prezintă o vizită la bordul vaporului „Palpetro”, numit de jurnalist „vasul păcatelor”. Potrivit reportajului, hașișul era ascuns în compartimente ale navei, în magazia de cărbuni și în spații cu fund dublu. Sacii cu marfă ar fi fost înveliți în cauciuc și aruncați în mare, pentru a fi recuperați ulterior, în timp ce oamenii implicați urmăreau mișcările patrulelor și ale autorităților.
Prin dialoguri dramatizate, întâlniri nocturne și personaje desprinse parcă dintr-un roman polițist, jurnalistul Ion Tik a conturat imaginea unei Constanțe în care agitația portului ascundea o lume paralelă, guvernată de interese, informatori și legături clandestine. Dincolo de tonul senzațional al relatării, seria de articole de presă rămâne o mărturie despre felul în care presa interbelică prezenta fenomenul contrabandei cu stupefiante și despre fascinația pe care o exercitau asupra publicului culisele mai puțin vizibile ale marelui port de la Marea Neagră.
Reclama zilei: „S-a deschis Croitoria Bărbătească N. Naghi – str. Traian no. 23 (între Prefectură și Liceu) – Croială Napolitană – Ultima Perfecțiune Paris – Taioare, Pardesiuri și Mantouri de dame – Jurnalele cele mai noi sunt la dispoziție – Prețuri convenabile” (Dobrogea Jună, 22 octombrie 1926)
Sursă foto: Ilustrațiunea Română, octombrie 1932
