„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 13 octombrie – Pe urmele genovezilor în Dobrogea

Timp de mai bine de două veacuri, abilii neguţători italieni ai Republicii Maritime Genova au fost o prezenţă vie şi constantă în Dobrogea Evului Mediu.

Au făcut tranzacţii extrem de bănoase, au întemeiat aşezări şi chiar au ridicat cetăţi. Începând din a doua jumătate a sec. XIII şi până în secolul XV, genovezii au beneficiat de monopol comercial în Marea Neagră şi mai ales la Gurile Dunării, o zonă extrem de importantă, cu un potenţial economic extraordinar.

Povestea genovezilor în Dobrogea a început în a doua jumătate a secolului XIII. Erau deja de 100 de ani în capitala Bizanţului – Constantinopole, aşezaţi în zona Cornului de Aur, în Galata (unde vor construi castelul cu acelaşi nume) şi în oraşul Pera (astăzi cartier al Istanbulului). În anul 1258, genovezii au primit o mare lovitură. Marii lor rivali, veneţienii, le-au distrus principalul port comercial din Mediterana, Saint Jean D’Acre, aşa că Genova dorea acum să găsească o altă zonă de comerţ. Ocazia s-a ivit după ce au acordat ajutor militar şi financiar partidei bizantine grecești conduse de familia Paleologos, care lupta pentru recucerirea tronului Imperiului. De şase decenii, tronul de la Constantinopole era deţinut de Imperiul Latin, care îi avea ca aliaţi pe veneţieni.

Bizantinii, aliaţi cu Genova, au reuşit să recucerească marea capitală şi să reinstaureze imperiul de limbă greacă. Pe 13 martie 1261, prin Tratatul de la Nymphaeum, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul şi-a arătat recunoştinţa faţă de genovezii care-l ajutaseră. El le-a acordat dreptul de a intra cu vasele lor în Marea Neagră şi de a face comerţ, liber de privilegii. Până la acea dată, bazinul pontic fusese inaccesibil republicilor maritime latine. Genova a reuşit astfel să primească monopol pe o zonă foarte bogată şi aproape virgină. În acelaşi timp, a scăpat şi de marea rivală Veneţia, căreia Marea Neagră îi era în continuare interzisă.

Mai întâi, genovezii au întemeiat în vestul şi în nordul Mării mici puncte comerciale, emporii, târguri, iar unele dintre acestea s-au dezvoltat ulterior în mari oraşe. În 1281, ei au fondat Caffa (officium Gazariae), port important din Crimeea şi un oraş impozant, cu turnuri de apărare, ziduri maiestuoase şi care avea câteva mii de case.Baza de plecare a corăbiilor era casa Pera, iar sosirea era Caffa, între aceste două puncte făcându-se schimburile de mărfuri. În acelaşi timp, pe malul vestic, în Dobrogea noastră, se formau alte mici aşezări şi factorii comerciale, pentru tranzacţii bănoase. În Dobrogea genovezii aduceau fire de aur, bijuterii, catifea, postav şi pânzeturi şi cumpărau în principal cereale, mai ales grâu, care era la mare preţ în ţările mediteraneene.

În jurul anului 1340, Francesco Balducci Pegolotti scria în opera sa „Practica della Mercantura“ că grâul din Dobrogea era la fel de bun ca cel din Crimeea. Acest grâu era încărcat în portul Lasilo, în apropiere de Şabla, astăzi Bulgaria. De asemenea, din Dobrogea genovezii încărcau sare (adusă din Ţara Românească), piei şi mai ales miere şi ceară din nordul provinciei. Odată instalaţi la Gurile Dunării, genovezii profită şi mai mult de bogăţia zonei. Cele mai multe informaţii despre oraşele Dobrogei medievale şi despre aşezările controlate de genovezi le avem din portulane, hărţi de navigaţie costieră. Cel mai vechi portulan de acest gen este cel al lui Petro Visconti (vezi foto), din 1315 (datat de unii în 1318), şi pe care se regăseşte şi Constanzia, Constanţa de astăzi. Foarte probabil, Constanzia era în acea perioadă doar o mică bază pentru genovezi şi în care se aflau doar câteva magazii pentru stocarea mărfurilor. Pe această hartă apare şi Vicina, un oraş foarte important, dar a cărui identificare trezeşte şi astăzi aprigi controverse printre specialişti. Potrivit regretatului arheolog Petre Diaconu, Vicina s-ar fi aflat pe insula cunoscută azi ca Păcuiul lui Soare, nu departe de Ostrov. După alți istorici, Vicina s-ar fi aflat în zona actualei localități tulcene Isaccea sau oricum, în apropiere de Gurile Dunării.

Pe hărţile costiere medievale regăsim oraşe dobrogene cu nume italiene: Montcastro sau Mauro Castro (Cetatea Albă), Solina (Sulina) Licostomo (Chilia Veche), Donavici (Dunavăţ), Sancti Georgi (Sfântul Gheorghe) și mai ales Bambola sau Pampolo. Aceasta din urmă este Enisala, despre care se știe astăzi că a fost o ctitorie a republicii latine, fostă cetate într-un golf al mării, ulterior colmatat. Un alt nume important al istoriei genoveze în Dobrogea este Licostomo, în traducere Gura de Lup. Se ştie cu certitudine că acesta a fost un oraş important pentru genovezi, care, foarte probabil, au construit de la zero această cetate. Ea se afla în zona Chilia Veche, nu departe de Periprava. Se cunoaşte faptul că în sec. XIV, la Licostomo, comunitatea genoveză era condusă de un consul (guvernator) iar cetatea era apărată de o garnizoană. În afara consulului, oraşele importante aveau un comandant de garnizoană (căpitan) şi, bineînţeles, un aparat administrativ-financiar, format din casieri (massari), care ţineau socotelile, şi maestrali – cei care stabileau preţurile diverselor mărfuri. Coloniile de la Marea Neagră aduceau bani mulţi republicii. Ele se bucurau de o relativă autonomie, plăteau Republicii o taxă, iar aceasta le trimitea când era nevoie ajutor militar sau financiar.

Licostomo a fost cetate a genovezilor până la începutul sec. XV, când a trecut în stăpânirea Moldovei lui Alexandru cel Bun, aşa cum s-a întâmplat şi cu Cetatea Albă şi Chilia (deţinute până în 1484, când turcii le-au cucerit şi au preluat controlul la Gurile Dunării).

Coloniile genoveze aveau monopol comercial, dar se aflau pe teritoriu bizantin. De aceea primeau în concesiune terenuri pentru cartierul de locuit, pentru magazii de depozitare şi cheiurile portuare. Pe alt braţ al Dunării, Sfântul Gheorghe, se afla şi Proslavita. Identificată în apropierea comunei tulcene Nufăru, aceasta a fost probabil tot o mică bază genoveză. Italienii au preluat-o de la bizantini, care o ridicaseră cu secole în urmă.

Protejaţi de bizantini, cărora le plăteau sume frumoase, genovezii au făcut afaceri fructuoase în mare parte din cele două secole în care s-au aflat în Dobrogea. La un moment dat însă, s-au lovit de un adversar neaşteptat: la mijlocul secolului XIV, Dobrogea a devenit parte a unui despotat condus de Dobrotici, care a reuşit să iasă de sub suzeranitatea bizantină. Dobrotici, şi apoi fiul său Ivanco s-au antrenat într-un conflict militar cu genovezii, miza fiind Gurile Dunării şi porturile litorale. Dobrotici mai ales a atacat şi distrus câteva cetăţi. În 1386, marele despot a murit, iar locul său a fost luat de fiul Ivanco, cel supranumit „regişorul Dobrogei”. Un an mai târziu, acesta a încheiat la Pera un tratat cu genovezii, impunându-le acestora reguli dure, militare și comerciale.

Tratatul era foarte avantajos pentru Ivanco şi ţinea sub control activitatea comercianţilor genovezi. Din păcate, a avut viaţă scurtă. Domnia lui Ivanco a durat doar încă un an, până în 1388, când a murit în împrejurări încă neelucidate, într-un război contra turcilor. Dobrogea, cea mai mare parte din ea, va fi apoi preluată de Mircea cel Bătrân, care o va stăpâni timp de aproape trei decenii. Aliaţi de încredere ai Imperiului Bizantin, genovezii au plecat din Dobrogea la sfârşit de sec. XV, forţaţi de schimbările dramatice apărute pe harta politică a Europei. În 1453, Constantinopole a fost cucerit de otomani, iar acest eveniment a marcat, practic, sfârşitul Imperiului Bizantin. O mare parte din Dobrogea a căzut sub control otoman încă din 1421, când urmaşii lui Mircea cel Bătrân nu au mai reuşit să păstreze acest teritoriu dorit de Semilună. În 1484, turcii au pus mâna şi pe Gurile Dunării, iar acest lucru i-a îndepărtat şi pe ultimii genovezi rămaşi în zonă. Dobrogea a devenit, în întregime, provincie otomană iar povestea genoveză s-a încheiat…

Reclama zilei – Cafeneaua Cerealiștilor, proprietar Marcu Dumitru. Piața Independenței, Constanța. Locul de întâlnire al cerealiștilor. (1924)

Sursă foto: History Maps, Republic of Genoa