Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui autoturism 354 de articole pirotehnice interzise comercializării în valoare de aproximativ 1000 de lei.
În data de 30.12.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN3, au efectuat un control asupra unui autoturism condus de către un cetățean român, în vârstă de 31 de ani.
Ultima oră
Dronă marină încărcată cu explozibil, distrusă în apropierea platformei Neptun Deep. Reacția lui Radu Miruță
Ioan Ovidiu Sabău, după ce Farul a fost eliminată din Cupa României. „Este un eșec care nu este ușor de digerat”
Marian Godină și-a dat demisia din Poliția Română după 20 de ani. „Vreau să fiu mult mai prezent acasă, alături de copiii mei”
Bani pentru seniorii din Constanța! 168 de persoane și cupluri primesc premii de la Primărie
Astfel, au fost descoperite în portbagajul autoturismului 354 de articole pirotehnice interzise comercializării, din categoriile F2, F3 și F4, în valoare de aproximativ 1000 de lei.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului de comercializare a articolelor pirotehnice.








