Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța readuce în atenție atmosfera orașului de altădată, printr-o incursiune în presa interbelică. În materialul publicat de 1 noiembrie, instituția prezintă povești despre spectacolele de cabaret, personalități ale vremii, întâmplări petrecute pe străzile orașului și evenimente care au marcat viața comunității constănțene.
Ultima oră
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Cursa se desfășoară pe fondul tensiunilor din Marea Neagră
Botezul fiului lui Alfred Simonis a adunat liderii PSD la Timișoara. Al Bano, invitat special
Scandal în familie, pe o stradă din Constanța. Un bărbat a agresat un polițist
Cod galben de ploi în Constanța. Avertizarea ANM este valabilă de luni până marți
Unul dintre locurile emblematice ale distracției din acea perioadă era Cabaretul Britania, situat pe strada Lascăr Catargiu, astăzi Nicolae Titulescu, vizavi de Casa cu Lei. Localul, condus de antreprenorul Mișu Georgescu, devenise celebru încă dinaintea Primului Război Mondial, fiind cunoscut drept „Moulin Rouge-ul Constanței” sau „Paradisul Constanței”.
La 1 noiembrie 1924, aici începea stagiunea artistică de toamnă, iar publicul avea parte de spectacole susținute de artiști veniți din marile capitale europene. Printre numele anunțate în program se numărau La Zurka, de la Teatrul Olympia din Paris, dansatorii și cântăreții Maddy et Brezzo, Paulette Darty, Elli Tollen și Helene Andresy.
Presa vremii relata că spectacolele atrăgeau numeroși constănțeni, iar lunile noiembrie și decembrie erau animate de reprezentații care continuau până în zori.
Principesa Ileana a primit brevetul de ofițer de bord la Balcic
Arhivele ziarelor păstrează și informații despre evenimentele care implicau personalități ale României. Potrivit unei relatări publicate în ziarul Dacia, la 1 noiembrie 1928, principesa Ileana a primit brevetul de ofițer de bord, gradul I, după ce promovase examenul susținut la Școala Navală din Constanța.
Documentul i-a fost înmânat la Balcic, la bordul distrugătorului „Mărășești”, de ministrul comunicațiilor, C. Dumitriu, și comandorul Ștefan Popescu, căpitanul Portului Constanța.
Furturi, povești de dragoste și viața culturală a orașului
Presa interbelică surprindea și întâmplări mai puțin obișnuite. Într-un articol din 1924 era relatat cazul unui funcționar care ar fi plecat la București împreună cu o altă femeie, după ce și-ar fi furat soției bijuteriile și obiectele de lenjerie.
Un alt episod, publicat în noiembrie 1923, vorbea despre un bărbat sosit din America, care ar fi fost jefuit de 600 de dolari în apropierea Poștei de pe strada Carol, actuala stradă Tomis. Victima ieșise de la restaurantul Jubileu, situat vizavi de instituția poștală.
Documentele vremii oferă și informații despre activitatea culturală a Constanței. În 1930, la Teatrul Elpis a avut loc o reuniune organizată de Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeii române. Au fost susținute conferințe despre drepturile femeilor și feminism, urmate de momente muzicale.
Tot în acea perioadă se pregătea piesa „Pomul de Crăciun”, scrisă de N. Papatanasiu, președintele societății culturale „I. L. Caragiale” de la Liceul „Mircea cel Bătrân”, care urma să fie interpretată de elevele institutului Louise Anghene.
Prin aceste fragmente din presa veche, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța reconstruiește imaginea unui oraș efervescent, în care spectacolele internaționale, viața culturală, evenimentele mondene și întâmplările cotidiene făceau parte din farmecul Constanței interbelice.








