Breaking
Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•
Social

Alertă pe Marea Neagră! Apel de urgență de pe o navă aflată în largul coastelor României – anunțul ANR

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 24 iulie 2026 la 09:26
Alertă pe Marea Neagră! Apel de urgență de pe o navă aflată în largul coastelor României – anunțul ANR – Social | DOTTO TV

În noaptea de 23 spre 24 iulie 2026, Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorității Navale Române a fost informat cu privire la un incident produs la bordul navei comerciale CHRISTIANA B, aflată în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine sud-est de Sfântu Gheorghe.

Un nou incident naval în Marea Neagră. Navă aflată în Zona Economică Exclusivă a României, avariată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine
Interne

Un nou incident naval în Marea Neagră. Navă aflată în Zona Economică Exclusivă a României, avariată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine

În urma apelului de urgență transmis prin sistemul maritim internațional, MRCC Constanța a coordonat intervenția, fiind direcționate în zonă navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale ARSVOM. Totodată, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a efectuat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației.

Potrivit informațiilor transmise ulterior de comandantul navei, nu există persoane rănite, iar echipajul nu a mai solicitat evacuarea. Nava își continuă deplasarea către țărm pentru efectuarea verificărilor tehnice și remedierea avariei. Comandantul a anunțat că în urma instrucțiunilor armatorului nava se va îndrepta fie către Portul Varna, fie către Portul Constanța.

Autoritatea Navală Română monitorizează în continuare evoluția situației și cooperează cu toate instituțiile implicate.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite