În prezent, telefonul este un dispozitiv indispensabil, nelipsit din viața de zi cu zi, care ne permite să comunicăm instantaneu, indiferent de distanță, să accesăm informații și să rămânem conectați în permanență. Fie că vorbim despre apeluri, mesaje sau internet, tehnologia a transformat comunicarea într-un gest firesc, rapid și aproape imperceptibil.
În perioada interbelică însă, telefonia era în curs de dezvoltare, inclusiv în județul Constanța. Telefonul ajunsese în țara noastră încă din secolul al XIX-lea, dar inițial a fost un serviciu limitat, folosit mai ales de autorități și de elitele sociale. După 1918, rețeaua telefonică a început să se extindă, dar convorbirile interurbane au rămas dificile și puține. Sistemul funcționa prin centrale manuale, unde operatorii realizau legătura, ceea ce ducea frecvent la întârzieri.
Ultima oră
Aceste neajunsuri sunt surprinse sugestiv într-un articol publicat în ediția din 17 aprilie 1929 a ziarului „Dobrogea Jună”, intitulat „O calamitate dintre multele pe care nu le vede nimenea”. Într-un stil jurnalistic satiric, specific epocii, autorul descrie dificultățile întâmpinate de locuitorii din Hârșova care încercau să telefoneze în Constanța: ore întregi de așteptare pentru stabilirea legăturii, convorbiri în care interlocutorii nu se puteau auzi și, în final, plata unui serviciu care, în fapt, nu avea loc!
„Toate telefoanele la noi în țară merg prost – lucru mare. Ne-am obișnuit însă cu ele ca țiganul cu scânteia – și le trecem cu neobservarea la fel ca pe cele bune. Există însă chiar aci aproape, în județ, o localitate lângă Dunăre, pentru care, dacă telefoanele sunt expuse la peretele poștei respective, apoi ele stau fixate acolo numai pentru eventualele convorbiri cu Brăila – de pildă – nu însă și pentru o convorbire cu Constanța – în al cărei județ se găsește Hârșova – căci de ea este vorba!
Când negustorul, funcționarul, avocatul sau ori care alt hârșovean are nevoie de a vorbi cu Constanța, apoi mai întâi așteaptă o oră până să se poată face legătura cu oficiul, apoi două până să răspundă și în urmă trei pentru ca să nu fie auzit. Negreșit că după aceasta bietul om, consumându-și toți nervii cu înjurăturile, pleacă după ce mai înainte plătește taxa unei convorbiri pe care … n-a avut-o.
Cu poșta zilnică lucrurile nu stau mai altminteri. Ziarele – de pildă – cari se tipăresc luni sunt citite la Hârșova miercuri. Și știți din care pricină? Dintr-aceea că… avem legătură poștală zilnică cu Hârșova.
Dar crede, oare, cineva că aceste lucruri nu le cunoaște și inspectoratul regional local care, de ce s-o ascundem, există cu numele la Constanța? Noi suntem siguri că da – însă în această provincie a lui Cremene sau a d-lui V.P. Sassu, cine să se mai ocupe și de poșta ori de telefonul de la Hârșova? Nădăjduim însă că actualul regim va găsi și aci un binevenit remediu”.
Textul, încărcat de ironie și observații acide, reflectă nu doar limitele tehnice ale vremii, ci și nemulțumirea oamenilor față de funcționarea defectuoasă a serviciilor publice. Privit din perspectiva prezentului, el oferă o imagine sugestivă a drumului parcurs de tehnologie și a modului în care ceea ce astăzi considerăm banal era, odinioară, o adevărată provocare.
Reclama zilei: Cunoscuta și apreciata croitorie Badea Constantinescu s-a mutat tot pe strada Carol însă la no. 117 (Cofetăria Adulis) peste drum de Chioșcul Regal al terenului sportiv din Grădina Publică. Cu ocaziunea mutării, d. Badea Constantinescu a adus un important stok de ștofe noui, din cele mai apreciate desenuri și culori, pentru costume și pardesiuri, satisfăcând pretenții după jurnalele celor mai noi mode din Paris.
Sursă foto: Florentina Bozîntan
