Tensiuni în nordul județului Constanța, pe tema unui proiect de groapă de gunoi propus în comuna Lumina, la limita cu orașul Năvodari. Este vorba despre un depozit cu o capacitate de 432.000 de metri cubi, care ar urma să funcționeze timp de 20 de ani.
Pentru umplerea lui ar fi necesare peste 57.000 de transporturi, ceea ce înseamnă, în medie, aproximativ 240 de camioane pe lună, adică în jur de 20 de camioane pe zi lucrătoare.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
Proiectul este promovat printr-un PUZ inițiat de Primăria Lumina și vizează un teren aflat foarte aproape de Năvodari, stațiune turistică de pe litoral.
Primarul din Năvodari, Florin Chelaru, anunță că se opune ferm investiției, pe care o consideră un pericol pentru sănătatea populației, turism și mediul economic local. Edilul spune că va participa la dezbaterea publică de la Lumina și că va folosi toate căile legale pentru a bloca realizarea gropii de gunoi. Acesta a trimis deja o notificare în acest sens Primăriei Lumina și Consiliului Local Lumina.







