Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și confiscat treisprezece tone de materiale textile, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, suspectate a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 500.000 de lei.
Descoperirea a avut loc pe 7 decembrie 2025, în timpul unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculate în Turcia, condus de un cetățean turc, în județul Constanța, la Sectorul Poliției de Frontieră Negru Vodă.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
În urma verificării documentelor de însoțire a mărfii, polițiștii au avut suspiciuni privind natura produselor transportate. Cu sprijinul lucrătorilor Autorității Vamale Române, compartimentul de marfă a fost desigilat, fiind descoperite mai multe role și pachete care conțineau materiale textile purtând însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Produsele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră desfășoară anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.








