Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că seria incidentelor din ultimele zile, în care trei drone care au pătruns în spațiul aerian românesc au fost doborâte de forțele armate, reprezintă un test al capacității de reacție a României în fața unor amenințări venite dinspre Rusia.
Invitat la Digi24, Băsescu a declarat că autoritățile române au demonstrat că pot neutraliza o dronă izolată, însă avertizează că adevărata provocare ar putea apărea în cazul unui atac coordonat cu mai multe drone.
Ultima oră
Anunț CT BUS cu privire la stația „Corbului”
Alertă RO-Alert în Tulcea! Populația, avertizată să se adăpostească din cauza riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian
Domeniul public al municipiului Constanța va fi eliberat de 50 de autovehicule abandonate sau fără stăpân.
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 27 iulie – Sportul la Constanța: galele de box, ciclismul, școala de înot și concursurile de la Cazino
În opinia fostului șef al statului, incidentele din ultimele trei zile nu sunt întâmplătoare.
„Eu cred că testează capacitatea de ripostă. Au testat-o tot timpul, iar acum au constatat. De asta au și venit. În trei zile consecutive și de fiecare dată testul a eșuat pentru ei. România a făcut progrese”, a afirmat Traian Băsescu.
Acesta a subliniat însă că succesul interceptării unor drone individuale nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranță.
Băsescu a explicat că războiul modern presupune folosirea unor roiuri de drone, iar apărarea împotriva acestora este mult mai dificilă.
„Una este să rezolvi problema cu o singură dronă și alta este să te confrunți cu un roi. Practic, lupta cu drone nu se duce unu la unu, se duce cu un roi, din care una sau două pot scăpa și își pot atinge ținta”, a spus fostul președinte.
În același timp, el a apreciat că reacția autorităților nu ar trebui transformată într-un motiv de triumfalism.
„Lucrurile nu trebuie să ne facă să defilăm. Nu poți face o conferință de presă pentru o dronă care, în mod normal, se dărâmă cu praștia. Bine că am demonstrat că la una facem față. Urmează testul cu roiul”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte a comentat și criticile privind folosirea unor avioane F-16 și a rachetelor scumpe pentru doborârea unor drone cu valoare redusă.
Potrivit acestuia, decizia este justificată, deoarece riscurile pe care le-ar produce o dronă ajunsă la sol sunt incomparabil mai mari.
„Sunt de acord că, din punct de vedere al resurselor, nu este ideal să folosești o rachetă lansată de pe un F-16 împotriva unei drone foarte ieftine. Dar dacă nimeni nu o lovește și cade peste o școală, o creșă, o rafinărie sau un bloc, pagubele pot fi infinit mai mari decât costul rachetei. Cred că abordarea corectă este că dronele trebuie doborâte, indiferent de cost”, a explicat acesta.
În plan diplomatic, fostul șef al statului apreciază că convocarea ambasadorului Rusiei la Ministerul Afacerilor Externe reprezintă cea mai fermă măsură pe care România o putea lua în acest moment.
Totuși, dacă incidentele se vor intensifica, Băsescu consideră că autoritățile române ar trebui să solicite consultări în cadrul NATO, în baza Articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord.
„Dacă lucrurile evoluează și ne depășesc, în primă fază trebuie convocat NATO pe Articolul 4. Este vorba despre consultări și despre informarea aliaților cu privire la resursele de reacție de care dispunem și la cele de care avem nevoie. De data aceasta nu mai vorbim despre ipoteze, ci despre evenimente concrete care arată că este posibilă o escaladare”, a declarat fostul președinte.
Traian Băsescu a amintit și obligațiile prevăzute de Articolul 3 al Tratatului NATO, care impun fiecărui stat membru să își dezvolte propriile capacități de apărare.
„Articolul 3 spune că trebuie să fim pregătiți să ne apărăm cu toate resursele pe care le avem, alături de aliații noștri – fie că vorbim despre avioanele F-16, despre militarii francezi aflați la Cincu sau despre forțele americane dislocate la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Turda”, a concluzionat fostul președinte.







