Cele trei federații sindicale reprezentative din învățământ au anunțat că nu vor participa la întâlnirea programată joi la Ministerul Muncii pe tema viitoarei legi a salarizării, susținând că dialogul propus de autorități nu ar avea un caracter real.
Într-un comunicat comun, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, care reprezintă peste 300.000 de angajați din învățământul preuniversitar și universitar, afirmă că și-au prezentat deja poziția în cadrul discuțiilor anterioare și consideră că participarea la noile consultări nu ar aduce rezultate concrete.
Ultima oră
Mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea. „Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă”
Trei bărbați, reținuți după un furt de peste 14.000 de lei dintr-o locuință din Constanța. Percheziții în județul Galați
Tomis pietonal revine în acest weekend. Centrul orașului se transformă într-un spațiu pentru plimbare și relaxare
Avertismentul ANSVSA după inundații: pot apărea infecţioase grave. „Se interzice abandonarea sau aruncarea cadavrelor în cursurile de apă ori pe sol”
Reprezentanții sindicatelor susțin că proiectul aflat în dezbatere nu răspunde solicitărilor formulate de sistemul de educație și acuză Guvernul că nu respectă angajamentele asumate după greva generală din anul 2023.
Potrivit acestora, actuala formă a proiectului de lege nu reflectă importanța activității desfășurate în domeniul educației și contravine principiilor discutate anterior în cadrul procesului de elaborare a noii legi a salarizării.
Sindicaliștii solicită parlamentarilor fie să respingă actualul proiect, fie să promoveze o variantă care să poziționeze personalul din învățământ în acord cu responsabilitatea și rolul acestuia în societate, făcând referire la proiectul elaborat în colaborare cu experții Băncii Mondiale în 2024.
Consultările privind legea salarizării continuă la Ministerul Muncii și cu alte organizații sindicale. Miercuri au fost programate discuții cu reprezentanții din sistemul sanitar, însă Federația Sanitas a anunțat că nu participă, în timp ce Federația „Solidaritatea Sanitară” a fost prezentă la consultări.







