România rămâne în categoria țărilor recomandate pentru investiții, după ce agenția Standard & Poor’s (S&P) a menținut ratingul suveran la BBB-/A-3. Astfel, pentru moment, țara evită retrogradarea în categoria „junk”.
Ultima oră
Dosarul exploziilor de la Crevedia ajunge în instanță. Șase oameni au murit, iar despăgubirile cerute depășesc 53 de milioane de euro
Investiție de 100 de milioane de euro în Portul Constanța! DP World electrifică terminalul cu bani europeni
Ajutor pentru încălzire în Constanța, în sezonul rece 2026–2027. Unde se depun cererile și care sunt termenele
Sorin Grindeanu avertizează că alegerile anticipate ar putea deveni inevitabile: „Scenariul pare a fi tot mai real”
Decizia vine într-un context economic dificil, marcat de deficitul bugetar ridicat și de instabilitatea politică. România își păstrează astfel calificativul „investment grade” la toate cele trei mari agenții internaționale de rating: S&P, Fitch și Moody’s.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a salutat decizia și a transmis că România trebuie să continue măsurile pentru reducerea deficitului și stabilizarea datoriei publice.
S&P avertizează însă că riscurile rămân ridicate în următorii ani. Agenția subliniază importanța continuării consolidării fiscale, a absorbției fondurilor europene și a unui plan economic coerent.
Ratingul BBB- este ultima treaptă din categoria „investment grade”. O retrogradare cu o singură treaptă ar fi plasat România în categoria speculativă.
Prin menținerea calificativului, România încheie evaluările din 2026 ale celor trei mari agenții fără să piardă statutul recomandat investițiilor.








