Feminitate, artă, antreprenoriat, sănătate și tradiție într-o nouă ediție Dare2Shine, cu acces gratuit pentru public.
După succesul edițiilor desfășurate la București şi în țară, platforma dedicată femeilor Dare2Shine ajunge la Constanța pentru o ediție specială care aduce împreună personalități din lumea artei, antreprenoriatului, sănătății și culturii, într-un eveniment dedicat inspirației, autenticității și puterii feminine.
Ultima oră
Georges Muzaca și Ion Barbu readuc la viață un brand de tradiție: Constructorul Constanța!
Prețuri plafonate la alimente până la finalul lui 2026. Lista produselor care au adaosul comercial plafonat
Percheziții în Constanța în operațiunea „Jupiter”: suspiciuni de înșelăciune cu utilaje industriale și bani obținuți prin metode frauduloase
Doliu în Constanța! S-a stins din viață medicul Liviu Mocanu, o figură respectată a sistemului sanitar
Pe 15 iunie, începând cu ora 17:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, publicul este invitat să participe la o experiență care celebrează feminitatea în toate formele sale. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Creat de Dana Săvuică, Dana Sota și Loredana Popa, Dare2Shine continuă misiunea de a construi o comunitate în care femeile găsesc inspirație, informații utile și povești autentice despre curaj, dezvoltare personală și succes.
Ediția de la Constanța aduce pe scenă invitați speciali care vor împărtăși experiențe de viață și perspective valoroase despre artă, carieră, sănătate și antreprenoriat.
Printre personalitățile prezente se numără Ramona Bădescu, una dintre cele mai cunoscute prezențe feminine din spațiul cultural românesc și internațional, Monica Davidescu, actriță apreciată și promotor al educației prin cultură, precum și îndrăgita soprană Daniela Vlădescu, simbol al eleganței și rafinamentului artistic.
Un moment special al evenimentului va fi dedicat antreprenoriatului feminin și femeilor care construiesc, conduc și inspiră prin propriul exemplu.
Publicul va avea ocazia să asculte povești autentice despre curaj, perseverență și succes de la:
- Romanița Iovan, designer și antreprenor care aniversează 35 de ani de activitate în moda românească;
- Cristina Chiriac, fondatoarea “Flori de Ie” și președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) ;
- Magda Bei, fondator Graphtec Design și unul dintre cei mai importanți producători de mobilier comercial personalizat din România;
- Dr. Alexandra Popa, medic specialist dermatologie și fondator Alderma Estetic;
- Simona Mina, manager M&M Dental Team și cadru didactic universitar;
- Tatiana Ungureanu, fondator Evelis Beauty Center.
Evenimentul va include și un moment dedicat patrimoniului cultural dobrogean, realizat împreună cu Asociația Cusături Dobrogene, care va aduce în atenția publicului frumusețea și valoarea iei dobrogene, un simbol al identității, creativității și tradiției românești, purtat mai departe de femeile care o creează cu migală și pasiune.
Sănătatea și starea de bine vor ocupa, de asemenea, un loc important în programul Dare2Shine. Cu sprijinul MedLife Constanța, participantele vor putea urmări o discuție prietenoasă despre sănătate realizată live pe scenă de Dr. Adriana Mihaela Mosor, medic primar dermatovenerologie și Dr. Adela Trandafir, medic specialist psihiatrie adulți, într-un dialog despre sănătatea fizică și emoțională a femeii moderne.
Atmosfera Dare2Shine va fi completată de surprize pregătite pentru participante, inclusiv o tombolă cu premii oferite de Farmec, Smartwater, Murfatlar Vinul, Hotel IAKI și alți parteneri ai evenimentului.
Dare2Shine este un eveniment dedicat exclusiv publicului adult, iar accesul copiilor în sala de desfășurare nu este permis.
Participantele sunt invitate să vină în ținuta preferată, să se bucure de experiențele pregătite de organizatori, să descopere oameni și povești inspiraționale și să creeze amintiri memorabile într-un cadru elegant și relaxat.
Evenimentul este organizat de Retail365, împreună cu partenerii săi locali și naționali.
Parteneri
Dare2Shine Constanța este organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și este susținut de parteneri care împărtășesc valorile proiectului și cred în puterea comunităților construite în jurul inspirației, educației și dezvoltării personale: MedLife Constanța, Farmec, Smartwater, Clinica M&M Dental Team Constanta, Clinica Alderma Estetic, Murfatlar Vinul, Evelis Beauty Center, Hotel IAKI, Atelier Madlenne, Hotel Dorna.
Despre Dare2Shine
Dare2Shine este o platformă dedicată femeilor care își propune să creeze un spațiu autentic de inspirație, educație și conectare. Prin evenimente, conversații și experiențe relevante, platforma aduce împreună personalități, experți, antreprenori și lideri de opinie care împărtășesc nu doar succesul, ci și lecțiile, provocările și momentele care i-au format. Fondată de Dana Săvuică, Dana Sota și Loredana Popa, Dare2Shine promovează curajul, autenticitatea și încrederea ca valori esențiale pentru fiecare etapă a vieții.








