Breaking
„Pentru ce cumpărați flori dragi părinți?”. Flori aruncate la gunoi după serbare, la ConstanțaMâini mici, descoperiri mari: copiii au deschis Zilele Europene ale Arheologiei la MINACValori de patrimoniu din Constanța, vedetele a două mari expoziții organizate de Muzeul Național de Artă al RomânieiExpoziția „ARTEFAPTE” a fost vernisată la Muzeul de Artă ConstanțaOperaţiunea JUPITER. Percheziţii în Dolj şi Constanţa, la persoane suspectate că au vândut produse contrafăcute. Haine şi parfumuri, în valoare de aproape două milioane de leiSimona Halep, cetățean de onoare al Clujului. Fosta lideră WTA, omagiată înaintea meciului oficial de retragereAtenție, se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța!„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 12 iunie. O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mareCrinii Sfântului Anton adună credincioșii la biserica romano-catolică din ConstanțaRestaurantul Golful Pescarilor, închis de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în urma unei reclamaţii! Amendă de 10.000 de leiBulevardul Tomis devine din nou pietonalOrbit de gelozie, a vrut să-și rănească partenera cu un cuțit. Bărbat din Constanța, reținut de polițiștiUPDATE. Accident cumplit pe A2. O femeie este în comă, o fetiță de 2 anișori rănită – șoferul de 70 de ani a pierdut controlulNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în ConstanțaȘantierul Naval Mangalia ar putea beneficia de proiecte din programul SAFE. Anunțul Ministerului Economiei „Pentru ce cumpărați flori dragi părinți?”. Flori aruncate la gunoi după serbare, la ConstanțaMâini mici, descoperiri mari: copiii au deschis Zilele Europene ale Arheologiei la MINACValori de patrimoniu din Constanța, vedetele a două mari expoziții organizate de Muzeul Național de Artă al RomânieiExpoziția „ARTEFAPTE” a fost vernisată la Muzeul de Artă ConstanțaOperaţiunea JUPITER. Percheziţii în Dolj şi Constanţa, la persoane suspectate că au vândut produse contrafăcute. Haine şi parfumuri, în valoare de aproape două milioane de leiSimona Halep, cetățean de onoare al Clujului. Fosta lideră WTA, omagiată înaintea meciului oficial de retragereAtenție, se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța!„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 12 iunie. O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mareCrinii Sfântului Anton adună credincioșii la biserica romano-catolică din ConstanțaRestaurantul Golful Pescarilor, închis de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în urma unei reclamaţii! Amendă de 10.000 de leiBulevardul Tomis devine din nou pietonalOrbit de gelozie, a vrut să-și rănească partenera cu un cuțit. Bărbat din Constanța, reținut de polițiștiUPDATE. Accident cumplit pe A2. O femeie este în comă, o fetiță de 2 anișori rănită – șoferul de 70 de ani a pierdut controlulNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în ConstanțaȘantierul Naval Mangalia ar putea beneficia de proiecte din programul SAFE. Anunțul Ministerului Economiei „Pentru ce cumpărați flori dragi părinți?”. Flori aruncate la gunoi după serbare, la ConstanțaMâini mici, descoperiri mari: copiii au deschis Zilele Europene ale Arheologiei la MINACValori de patrimoniu din Constanța, vedetele a două mari expoziții organizate de Muzeul Național de Artă al RomânieiExpoziția „ARTEFAPTE” a fost vernisată la Muzeul de Artă ConstanțaOperaţiunea JUPITER. Percheziţii în Dolj şi Constanţa, la persoane suspectate că au vândut produse contrafăcute. Haine şi parfumuri, în valoare de aproape două milioane de leiSimona Halep, cetățean de onoare al Clujului. Fosta lideră WTA, omagiată înaintea meciului oficial de retragereAtenție, se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța!„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 12 iunie. O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mareCrinii Sfântului Anton adună credincioșii la biserica romano-catolică din ConstanțaRestaurantul Golful Pescarilor, închis de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în urma unei reclamaţii! Amendă de 10.000 de leiBulevardul Tomis devine din nou pietonalOrbit de gelozie, a vrut să-și rănească partenera cu un cuțit. Bărbat din Constanța, reținut de polițiștiUPDATE. Accident cumplit pe A2. O femeie este în comă, o fetiță de 2 anișori rănită – șoferul de 70 de ani a pierdut controlulNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în ConstanțaȘantierul Naval Mangalia ar putea beneficia de proiecte din programul SAFE. Anunțul Ministerului Economiei 
Breaking

Blocaj în justiție: personalul auxiliar din instanțe și parchete oprește activitatea timp de 4 ore, în semn de protest

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 4 iunie 2026 la 09:49
Blocaj în justiție: personalul auxiliar din instanțe și parchete oprește activitatea timp de 4 ore, în semn de protest – Breaking | DOTTO TV

Susții jurnalismul independent din Constanța

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit.

Descoperă cum →

Activitatea în instanțele și parchetele din România este suspendată joi, între orele 08:00 și 12:00, în urma unui protest al personalului auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar, nemulțumit de prevederile noii legi a salarizării.

Măsura a fost anunțată de sindicaliștii din cadrul sistemului judiciar, care reclamă lipsa unor majorări salariale reale în ultimul deceniu și avertizează că noul proiect legislativ ar putea duce la înghețarea veniturilor pentru încă cinci ani.

Protestul afectează activitatea curentă din instanțe și parchete, în condițiile în care angajații susțin că forma actuală a legii ignoră rolul și responsabilitatea personalului auxiliar în desfășurarea actului de justiție.

Sindicaliștii: „Salarii blocate și litigii în lanț”

Reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare au transmis că, în ultimii 10 ani, personalul din această categorie nu a beneficiat de creșteri salariale consistente, iar eventualele ajustări au fost obținute doar prin hotărâri judecătorești definitive.

Aceștia avertizează că aplicarea noii legi ar putea reproduce situația din perioada 2018–2022, când au fost generate numeroase procese, executări silite și costuri suplimentare semnificative pentru bugetul de stat.

Sindicaliștii susțin că proiectul legislativ ar putea conduce la o nouă perioadă de blocaj salarial și la reluarea unui val de litigii în sistemul de justiție.

Proteste și consultări la nivel guvernamental

Acțiunea de protest are loc în paralel cu consultările organizate la nivelul Ministerului Muncii privind legea salarizării, discuții în cadrul cărora sunt analizate revendicările mai multor categorii bugetare.

Reprezentanții personalului auxiliar din justiție au anunțat că resping forma actuală a proiectului, pe care o consideră inechitabilă și insuficient adaptată complexității activității din sistem.

În funcție de rezultatele consultărilor, sindicaliștii urmează să decidă noi forme de protest în perioada următoare.

DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite