Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a tras linie la final de an și a prezentat bilanțul pe 2025, dar și planurile pentru anul viitor.
Președintele OMD, George Măndilă, a subliniat că 2025 a fost anul în care organizația a făcut pasul dincolo de stațiunea Mamaia, extinzându-și activitatea și în municipiul Constanța, iar numărul evenimentelor s-a triplat.
Ultima oră
Elevii se întorc la școală după Paște: Când începe ultimul modul și ce urmează până la vacanța mare
Moscova avertizează UE cu o „furtună economică” după alegerile din Ungaria!
Flavius Stoican, noul antrenor al Farului!
Șofer băut, prins de poliție după ce s-a răsturnat cu un triciclu în Mamaia și a fugit
Au fost și câteva minusuri. Absența festivalului Neversea a fost resimțită puternic pe litoral, mai spune George Măndilă cu pierderi importante atât pentru stațiune, cât și pentru oraș. Nici subiectul plajelor care riscă să rămână neamenajate nu a fost ocolit. OMD susține că este nevoie de o lege clară care să reglementeze concret modul de utilizare a acestora.
Pentru 2026, reprezentanții OMD promit mai multe proiecte și o implicare activă în atragerea de turiști pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival.








