Pe DN22, în zona Mihai Viteazu, o femeie însărcinată în opt luni a ajuns cu mașina în șanț, după ce a pierdut controlul volanului pe carosabilul alunecos.
Din fericire, nu a fost rănită, iar un echipaj de poliție aflat în apropiere a intervenit imediat. În același timp, mai multe ansambluri de vehicule au derapat și au ieșit în afara părții carosabile, în condiții de viscol și vizibilitate redusă.
Ultima oră
Dosarul exploziilor de la Crevedia ajunge în instanță. Șase oameni au murit, iar despăgubirile cerute depășesc 53 de milioane de euro
Investiție de 100 de milioane de euro în Portul Constanța! DP World electrifică terminalul cu bani europeni
Ajutor pentru încălzire în Constanța, în sezonul rece 2026–2027. Unde se depun cererile și care sunt termenele
Sorin Grindeanu avertizează că alegerile anticipate ar putea deveni inevitabile: „Scenariul pare a fi tot mai real”
„Am avut o situație mai deosebită, pe DN22 în zona localității Mihai Viteazu, unde am avut un apel 112 de la o femeie însărcinată în 8 luni, al cărei autoturism a ieșit în decor, a ieșit în afară a părții carosabile, într-un șanț.
Femeia nu a fost vătămată însă a suferit un atac de panică. Din fericire, în preajmă se afla un echipaj de poliție din cadrul posului de poliție Mihai Viteazu. Colegii au acordat primul ajutor și au asistat persoana până la venirea ambulanței.
Au fost câteva incidente izolate de tiruri, ansambluri de vehicule, care au ieșit în afară a părții carosabile. Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenesci și doar pagube materiale. Au fost rezolvate aceste probleme.
Începând cu ora 10 au fost instituite restricții de tonaj. Vorbim aici despre circulația autovehiculilor cu masa mai mare de 3,5 tone pe mai multe drumuri naționale din județul Constanța. Vorbim despre DN2A, DN22C, DN22, DN38.
Trebuie să specificăm că este foarte important că autovehicurile să fie echipate corespunzător cu anvelope de iarnă. Nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție. Amenda ajunge până la 4.000 lei, precum și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare”, a declarat Andreea Ambroze, purtătorul de cuvânt IPJ Constanța.








