Preşedintele Nicuşor Dan a postat un mesaj după ce a participat la inaugurarea Catedralei Naţionale, alături de familie. Președintele a afirmat că este „o construcţie născută din visul şi credinţa multor români”, care ne aminteşte cât de importante sunt răbdarea, încrederea şi speranţa atunci când clădim împreună.
„Am participat alături de familie la sfinţirea picturii Catedralei Naţionale. O construcţie născută din visul şi credinţa multor români, care ne aminteşte cât de importante sunt răbdarea, încrederea şi speranţa atunci când clădim împreună”, afirmă preşedintele Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
Postarea este însoţită de o fotografie din interiorul Catedralei Naţionale, în care şeful statului apare alături de partenera sa Mirabela Grădinaru şi de cei doi copii, Aheea şi Antim.
Zece mii de pelerini şi 2.500 de invitaţi oficiali au asistat, duminică, la inaugurarea Catedralei Naţionale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Slujba de sfinţire a picturii Catedralei a fost oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.








