O navă maritimă încărcată cu peste 6.000 de tone de bitum a eșuat pe Canalul Sulina, după ce ar fi rămas fără direcție în timpul deplasării către Portul Galați.
Nava-tanc, aflată sub pavilion Hong Kong, venea din Grecia și avea la bord 18 membri ai echipajului. Incidentul s-a produs pe canalul navigabil, unde vasul a ajuns pe malul drept, în urma pierderii controlului asupra direcției de deplasare.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
Autoritățile au intervenit, iar traficul pe Canalul Sulina a fost restricționat temporar pentru desfășurarea operațiunilor. Ulterior, nava a fost repusă în funcțiune, iar circulația navelor a fost reluată.
Din primele informații, incidentul nu s-a soldat cu victime. De asemenea, nu au fost raportate pagube materiale semnificative sau poluare ca urmare a eșuării navei.
Cauzele producerii incidentului urmează să fie stabilite în urma unei anchete.








