Ultima oră
Am ratat demult șansa ca unii oameni politici de la noi, să-și ceară scuze public și să-și asume o perioadă fie ea și simbolică, de penitență prin tăcere, pentru greșelile făcute. Tocmai de aceea noi credem că trecutul, dar și prezentul, ne recomandă drept o bună gazdă pentru anomalii.
Dar, oricum ar fi, noi cel mai mult admirăm la unii oameni care conduc ministere, aerul de indivizi ocupați pe care-l au, dar și faptul că sunt inflamați până la obsesie de ideea ieșirii din rând, inclusiv când vine vorba de rezultatele modeste ale elevilor României la testele PISA – rezultate ce au generat un val de acuzații la adresa sistemului de învățământ din țara noastră.
Andrei Marga, ministru al Educației în perioada 1997-2000, declara zilele trecute că „Elevii observă că în societate fac cariere la nivel înalt absolvenți slabi, fără diplome în regulă”.
Pentru cine nu înțelege mecanismul, PISA nu testează care sunt vârfurile pregătirii, nici cât de buni la învățătură sunt elevii, ci măsura în care un sistem de educație pregătește elevii pentru o etapă următoare și merită încredere.
Andrei Marga mai spune că, rezultatele foarte slabe ce conduc către acest flagel al analfabetimul funcțional din societatea românească, ar trebui să ducă la schimbări adânci, începând cu înlocuirea responsabililor formali și informali ai educației. Însă acest lucru nu se va întâmpla. Se va discuta obsesiv despre asta timp de două săptămâni, după care vom reveni la drama cu textul care are mai mult de două propoziții și nicio imagine atașată.
De ce nu se face debate la școală pe o temă reală din societate? De ce profesorii nu predau la școală ce e util pentru viață? De ce nu te învață nimeni cum să completezi un formular, de exemplu? Cum să schimbi o priză… cum să recunoști un contract prost…cum să nu te lași păcălit de o reclamă…cum să formulezi o obiecție coerentă…cum să deosebești între o informație și o manipulare… cum să suporți frustrarea, să ai răbdare…să poți asculta, ș.a.m.d.
Nu cumva notele de 10, ascund cu succes un vocabular de 150 de cuvinte? Sunt întrebări fără răspuns, ce te duc cu gândul către o eventuală reformă în învățământ, care reformă, din păcate, seamănă cu un șantier etern. Să nu mai vorbim despre mentalitatea din educație. Sistemul nostru prețuiește enorm memoria. Elevii pot reproduce definiții perfecte, dar dacă îi întrebi cum se aplică în viață, te privesc cu aceeași nostalgie cu care te uiți la o limbă moartă. Să ne amintim de Monica Anisie, cea care când era la Educație, declara că nu trebuie să ne îngrijoreze rezultatele foarte slabe obținute de elevii români la evaluările testelor PISA.
Normal, suntem ca o salcie plângătoare la toate materiile. Probabil că oamenii pasionați de concret și lucid, ar trebui să facă un transfer de responsabilitate către cei care propun în fruntea ministerelor, oameni care nu au dovedit nimic în timp, și nu vor să recunoască cu glas tare treaba asta. Până la urmă nu este nicio rușine să recunoaștem că există și situații când suntem depășiți de situație – în loc să ieșim la televizor în mod constant și să avansăm tot felul de propuneri și teorii care par științifice și oficiale, doar pentru că nu vrem să scăpăm de obsesia imaginii perfecte.
Altfel, nu facem decât să accentuăm senzația că trăim într-o societate ghemuită, în care se discută numai complicități și compromisuri bizantine din care ambele părți pleacă de la negocieri convinse că l-au înșelat pe celălalt, urmând ca realitatea să-i falimenteze pe amândoi.
