Pompierii din Tulcea au intervenit, marţi, pentru a recupera un papagal exotic care zburase din apartamentul unde era ţinut şi se oprise în copacul din faţa locuinţei.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, după ce un papagal exotic a zburat din apartamentul unde era ţinut.
Ultima oră
Se caută un nou Director Financiar la Portul Constanța. Lista condițiilor pentru candidați și termenul de depunere a dosarelor
Cine este cetățeanul rus arestat în România pentru presupuse acte de sabotaj. Ce se știe despre trecutul lui
Horia Constantinescu, replică pentru Primăria Constanța: „Siguranța copiilor nu poate fi negociată”
Scandalul pătuțurilor din grădinițele din Constanța. Primăria acuză CJPC de blocarea programului de somn
„Proprietarul, care a anunţat la 112 evadarea, a relatat faptul că este vorba de un papagal ceva mai deosebit, de aproximativ 80 de centimetri şi care cântăreşte în jur de două kilograme, stă relaxat într-un copac din faţa apartamentului care îi era casă «micuţului înaripat»”, au afirmat reprezentanţii ISU Tulcea.
Pompierii din cadrul Detaşamentului Tulcea au ajuns la locul solicitării cu o autoscară şi, după câteva insistenţe, au reuşit să recupereze papagalul.
Pasărea a fost predată proprietarului.
Preţul pentru un astfel de exemplar poate ajunge şi la 13.000 de lei, pe site-urile de vânzări online.












