Breaking
MOTIVELE DOBROGEI. UN DIALOG AL CULTURILOR. Un ținut, multe povești. Forme, culori și tradiții care se întâlnesc•ZIUA DOBROGEI, sărbătorită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța•Grindeanu, despre ţinutele luxoase de la botezul la care a fost naş: PSD a transmis că suntem rupţi de realitate. Am fost afectat•O mare de credință și emoție în Argentina! Peste trei milioane de oameni, uniți în rugăciune alături de Papa Leon al XIV-lea•De la diplomă la pensie: unde se întrerupe valorificarea capitalului uman în România•Avarie cu probleme în Constanța! Locuitorii din Faleză Nord, afectați de lipsa apei până spre ora 21:00•SC Confort Urban SRL își mărește capacitatea de intervenție. 49 de posturi vor fi scoase la concurs•Avarie majoră la Năvodari! Apa va fi oprită joi, timp de 12 ore, în aproape tot orașul – anunțul RAJA•Bolojan: „Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clare”•„Atunci când îmi era cel mai greu, m-am rugat. M-am gândit că și tata aleargă cu mine”. A alergat 100 de kilometri la capătul lumii pentru tatăl ei. Constănțeanca Maria Dănilă a scris istorie în Antarctica•Centrala Nucleară Cernavodă revine la capacitate maximă! Anunțul Nuclearelectrica despre cele două reactoare și producția de energie a României•Cum arăta nunta la români odinioară? Expoziție spectaculoasă la Muzeul de Artă Populară Constanța, cu tradiții, costume de mireasă și obiceiuri uitate•Atac masiv cu drone asupra Rusiei! Ucraina a lovit un port strategic pentru exporturi•„Nu am venit pentru voturi, am venit să vă scoatem din mizeria asta”. Florin Mitroi, vizită la Mangalia alături de echipa RAJA•Incendiu puternic la Medgidia! Două locuințe cuprinse de flăcări. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale•MOTIVELE DOBROGEI. UN DIALOG AL CULTURILOR. Un ținut, multe povești. Forme, culori și tradiții care se întâlnesc•ZIUA DOBROGEI, sărbătorită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța•Grindeanu, despre ţinutele luxoase de la botezul la care a fost naş: PSD a transmis că suntem rupţi de realitate. Am fost afectat•O mare de credință și emoție în Argentina! Peste trei milioane de oameni, uniți în rugăciune alături de Papa Leon al XIV-lea•De la diplomă la pensie: unde se întrerupe valorificarea capitalului uman în România•Avarie cu probleme în Constanța! Locuitorii din Faleză Nord, afectați de lipsa apei până spre ora 21:00•SC Confort Urban SRL își mărește capacitatea de intervenție. 49 de posturi vor fi scoase la concurs•Avarie majoră la Năvodari! Apa va fi oprită joi, timp de 12 ore, în aproape tot orașul – anunțul RAJA•Bolojan: „Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clare”•„Atunci când îmi era cel mai greu, m-am rugat. M-am gândit că și tata aleargă cu mine”. A alergat 100 de kilometri la capătul lumii pentru tatăl ei. Constănțeanca Maria Dănilă a scris istorie în Antarctica•Centrala Nucleară Cernavodă revine la capacitate maximă! Anunțul Nuclearelectrica despre cele două reactoare și producția de energie a României•Cum arăta nunta la români odinioară? Expoziție spectaculoasă la Muzeul de Artă Populară Constanța, cu tradiții, costume de mireasă și obiceiuri uitate•Atac masiv cu drone asupra Rusiei! Ucraina a lovit un port strategic pentru exporturi•„Nu am venit pentru voturi, am venit să vă scoatem din mizeria asta”. Florin Mitroi, vizită la Mangalia alături de echipa RAJA•Incendiu puternic la Medgidia! Două locuințe cuprinse de flăcări. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale•MOTIVELE DOBROGEI. UN DIALOG AL CULTURILOR. Un ținut, multe povești. Forme, culori și tradiții care se întâlnesc•ZIUA DOBROGEI, sărbătorită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța•Grindeanu, despre ţinutele luxoase de la botezul la care a fost naş: PSD a transmis că suntem rupţi de realitate. Am fost afectat•O mare de credință și emoție în Argentina! Peste trei milioane de oameni, uniți în rugăciune alături de Papa Leon al XIV-lea•De la diplomă la pensie: unde se întrerupe valorificarea capitalului uman în România•Avarie cu probleme în Constanța! Locuitorii din Faleză Nord, afectați de lipsa apei până spre ora 21:00•SC Confort Urban SRL își mărește capacitatea de intervenție. 49 de posturi vor fi scoase la concurs•Avarie majoră la Năvodari! Apa va fi oprită joi, timp de 12 ore, în aproape tot orașul – anunțul RAJA•Bolojan: „Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clare”•„Atunci când îmi era cel mai greu, m-am rugat. M-am gândit că și tata aleargă cu mine”. A alergat 100 de kilometri la capătul lumii pentru tatăl ei. Constănțeanca Maria Dănilă a scris istorie în Antarctica•Centrala Nucleară Cernavodă revine la capacitate maximă! Anunțul Nuclearelectrica despre cele două reactoare și producția de energie a României•Cum arăta nunta la români odinioară? Expoziție spectaculoasă la Muzeul de Artă Populară Constanța, cu tradiții, costume de mireasă și obiceiuri uitate•Atac masiv cu drone asupra Rusiei! Ucraina a lovit un port strategic pentru exporturi•„Nu am venit pentru voturi, am venit să vă scoatem din mizeria asta”. Florin Mitroi, vizită la Mangalia alături de echipa RAJA•Incendiu puternic la Medgidia! Două locuințe cuprinse de flăcări. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale•
Breaking

Ilie Bolojan a discutat cu premierul Kazahstanului despre aprovizionarea României cu țiței

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 29 iulie 2026 la 14:19
Ilie Bolojan a discutat cu premierul Kazahstanului despre aprovizionarea României cu țiței – Breaking | DOTTO TV

Premierul Ilie Bolojan a purtat o convorbire oficială cu omologul său din Kazahstan, Olzhas Bektenov, în cadrul căreia au fost analizate aspecte ce țin de securitatea energetică a României, cu accent pe aprovizionarea cu țiței și funcționarea conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC).

În cadrul discuțiilor, șeful Executivului a evidențiat importanța relației energetice dintre cele două state, arătând că mai bine de jumătate din cantitatea de țiței importată de România provine din Kazahstan. Petrolul este transportat prin conducta CPC până în portul Novorossiisk, de unde este preluat de petroliere cu destinația România.

O mare parte din această materie primă ajunge la rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, una dintre cele mai importante unități de rafinare din țară, care asigură peste 40% din capacitatea națională și joacă un rol esențial în alimentarea pieței românești cu carburanți.

Descarcă aplicația KMT Home

Transportul de țiței, afectat temporar de atacurile cu drone

Premierul a explicat că recentele atacuri cu drone produse în zona Mării Negre au influențat temporar activitatea de transport maritim din apropierea infrastructurii CPC, provocând întârzieri în exporturile de petrol din Kazahstan.

Potrivit lui Ilie Bolojan, autoritățile kazahe au acționat rapid pentru limitarea efectelor și reluarea fluxului normal de export, iar România apreciază măsurile luate pentru menținerea livrărilor.

„I-am mulțumit premierului Bektenov pentru eforturile depuse în menținerea fluxului de țiței către România, în ciuda dificultăților recente”, a transmis premierul român.

Cooperare pentru protejarea infrastructurii energetice

În timpul convorbirii, cei doi oficiali au condamnat atacurile care vizează infrastructura energetică critică și și-au exprimat disponibilitatea de a intensifica cooperarea pentru prevenirea unor situații similare.

Ilie Bolojan a subliniat că parteneriatul dintre România și Kazahstan are o valoare strategică pentru securitatea energetică a regiunii și pentru stabilitatea pieței interne a carburanților.

Totodată, premierul a reafirmat angajamentul României de a continua colaborarea cu autoritățile din Kazahstan și cu partenerii europeni pentru asigurarea continuității aprovizionării cu țiței și protejarea infrastructurii energetice.

La finalul dialogului, Ilie Bolojan i-a adresat premierului Olzhas Bektenov invitația de a efectua o vizită oficială în România.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite