Breaking
Natalia Silaghi, câștigătoarea Premiului I Ecaterina Vrana pentru Tinere Artiste, debutează în cadru muzeal, la Muzeul de Artă ConstanțaSport și voie bună în Tomis 2! CSM Constanța îi invită pe copii și părinți la mișcare„Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”. Expoziție foto-documentară aniversară dedicată celor 120 de ani de la inaugurarea oficială a stațiunii MamaiaCutremur de magnitudine 4,5 în zona seismică VranceaVagoanele încărcate cu sulf care au deraiat în urmă cu aproape o lună în apropierea staţiei Palas au fost ridicate O săptămână de teatru și muzică la SEAS 2026. Madrigal, SEAStreet și spectacole din țară și din Republica Moldova, până pe 16 augustUcraina ia în calcul o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța. Marfa ar putea ajunge la Constanța pe calea ferată, prin Republica MoldovaZiua Marinei Române, la Constanța. Programul evenimentelor și restricțiile de circulațieWeekend de Constanța aduce „Orașul viitorului” în Parcul Tomis 2Investițiile în spitalele finanțate prin PNRR intră în linie dreaptă. Care este stadiul proiectului de la ConstanțaHaine de firmă la preț de contrabandă. Polițiștii au găsit sute de articole contrafăcute, de peste 90.000 de lei„Vlașca vine la malul mării!”. Expoziție spectaculoasă de costume și tradiții din sudul Munteniei, la ConstanțaCutremur puternic în Columbia: cel puțin 132 de morți și 570 de rănițiAlertă pe plaja Modern din Constanța! O persoană a fost scoasă inconștientă din mareNuclearelectrica: Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită joi. Ce se întâmplă cu energia RomânieiNatalia Silaghi, câștigătoarea Premiului I Ecaterina Vrana pentru Tinere Artiste, debutează în cadru muzeal, la Muzeul de Artă ConstanțaSport și voie bună în Tomis 2! CSM Constanța îi invită pe copii și părinți la mișcare„Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”. Expoziție foto-documentară aniversară dedicată celor 120 de ani de la inaugurarea oficială a stațiunii MamaiaCutremur de magnitudine 4,5 în zona seismică VranceaVagoanele încărcate cu sulf care au deraiat în urmă cu aproape o lună în apropierea staţiei Palas au fost ridicate O săptămână de teatru și muzică la SEAS 2026. Madrigal, SEAStreet și spectacole din țară și din Republica Moldova, până pe 16 augustUcraina ia în calcul o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța. Marfa ar putea ajunge la Constanța pe calea ferată, prin Republica MoldovaZiua Marinei Române, la Constanța. Programul evenimentelor și restricțiile de circulațieWeekend de Constanța aduce „Orașul viitorului” în Parcul Tomis 2Investițiile în spitalele finanțate prin PNRR intră în linie dreaptă. Care este stadiul proiectului de la ConstanțaHaine de firmă la preț de contrabandă. Polițiștii au găsit sute de articole contrafăcute, de peste 90.000 de lei„Vlașca vine la malul mării!”. Expoziție spectaculoasă de costume și tradiții din sudul Munteniei, la ConstanțaCutremur puternic în Columbia: cel puțin 132 de morți și 570 de rănițiAlertă pe plaja Modern din Constanța! O persoană a fost scoasă inconștientă din mareNuclearelectrica: Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită joi. Ce se întâmplă cu energia RomânieiNatalia Silaghi, câștigătoarea Premiului I Ecaterina Vrana pentru Tinere Artiste, debutează în cadru muzeal, la Muzeul de Artă ConstanțaSport și voie bună în Tomis 2! CSM Constanța îi invită pe copii și părinți la mișcare„Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”. Expoziție foto-documentară aniversară dedicată celor 120 de ani de la inaugurarea oficială a stațiunii MamaiaCutremur de magnitudine 4,5 în zona seismică VranceaVagoanele încărcate cu sulf care au deraiat în urmă cu aproape o lună în apropierea staţiei Palas au fost ridicate O săptămână de teatru și muzică la SEAS 2026. Madrigal, SEAStreet și spectacole din țară și din Republica Moldova, până pe 16 augustUcraina ia în calcul o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța. Marfa ar putea ajunge la Constanța pe calea ferată, prin Republica MoldovaZiua Marinei Române, la Constanța. Programul evenimentelor și restricțiile de circulațieWeekend de Constanța aduce „Orașul viitorului” în Parcul Tomis 2Investițiile în spitalele finanțate prin PNRR intră în linie dreaptă. Care este stadiul proiectului de la ConstanțaHaine de firmă la preț de contrabandă. Polițiștii au găsit sute de articole contrafăcute, de peste 90.000 de lei„Vlașca vine la malul mării!”. Expoziție spectaculoasă de costume și tradiții din sudul Munteniei, la ConstanțaCutremur puternic în Columbia: cel puțin 132 de morți și 570 de rănițiAlertă pe plaja Modern din Constanța! O persoană a fost scoasă inconștientă din mareNuclearelectrica: Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită joi. Ce se întâmplă cu energia României
Breaking

Guvernul declară stare de alertă la nivel național – situație critică pe Dunăre. Bolojan: Pierdem 20% din producția de energie

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 31 iulie 2026 la 21:04
Guvernul declară stare de alertă la nivel național – situație critică pe Dunăre. Bolojan: Pierdem 20% din producția de energie – Breaking | DOTTO TV

Guvernul a declarat, vineri, stare de alertă la nivel național pentru întreaga lună august, în contextul crizei energetice provocate de seceta severă și de scăderea accentuată a debitului Dunării.

Anunțul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan, care a lansat un apel către populație, companii și instituții publice să reducă voluntar consumul de energie electrică, în special în intervalul orar 20:00–23:00.

Potrivit premierului, debitul Dunării a scăzut la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă, față de valorile obișnuite de peste 4.000 de metri cubi pe secundă, existând riscul să coboare și mai mult în zilele următoare. Din această cauză, nivelul apei necesare funcționării Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă s-a redus semnificativ.

„În această perioadă, în loc de aproape 4.000, peste 4.000 de metri cubi pe secundă, suntem la 1.600 de metri cubi pe secundă, cu posibilitatea de scădere în zilele următoare cu încă 100 de metri cubi pe secundă, în aşa fel încât vom ajunge la valori limită ale debitelor apelor Dunării. Ca efect al acestei stări de lucruri, nivelul apei în zona de aducţiune a centralei nucleare de la Cernavodă a scăzut. Am fost puşi în situaţia zilele trecute să oprim un prim grup, aceeaşi situaţie este şi în Ungaria, deci ne-am redus ambele ţări capacitatea de producţie a energiei pe nuclear la jumătate şi pe fondul tendinţei de scădere din zilele următoare, există un risc destul de mare să închidem şi al doilea grup. Asta ar însemna că vom pierde aproximativ 20% din producţia de energie electrică la nivel naţional, o producţie foarte importantă pentru că este o producţie în bandă, inclusiv în orele de seară când consumul creşte foarte mult”, a spus premierul Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan a precizat că unul dintre reactoarele centralei a fost deja oprit, iar dacă debitul Dunării va continua să scadă, există riscul opririi și celui de-al doilea reactor. Într-un asemenea scenariu, România ar pierde aproximativ 20% din producția națională de energie electrică.

„În această situaţie, faţă de un consum normal de peste 7000 MW, suntem în situaţia ca în orele de seară să importăm în prezent aproximativ 1700 MW, în condiţiile în care s-ar opri şi al doilea grup de la Cernavodă, ar însemna încă 650 MW producţie în minus, ceea ce înseamnă că ar trebui să importăm peste 2500 MW în aşa fel încât să avem sistemul energetic echilibrat. Acest lucru se întâmplă şi în ţările vecine şi atunci am discutat în aceste zile măsurile pe care le putem adopta pentru a asigura funcţionarea sistemului energetic naţional în condiţii normale”, a subliniat el.

Pentru a evita dezechilibre majore în sistemul energetic, Guvernul a dispus funcționarea la capacitate maximă a centralelor pe gaze și cărbune, utilizarea hidrocentralelor în special în orele de vârf și accelerarea autorizării unor noi capacități de producție din surse regenerabile și de stocare. În ultimele zile au fost autorizate peste 400 MW, dintre care aproximativ o treime reprezintă capacități de stocare.

Premierul a anunțat, de asemenea, că a discutat cu vicepremierul Ucrainei pentru obținerea unui sprijin de urgență privind furnizarea de energie electrică, urmând ca Transelectrica și Nuclearelectrica să poarte negocieri în acest sens.

În acest context, autoritățile transmit că reducerea voluntară a consumului, în special în orele de seară, poate contribui la menținerea stabilității sistemului energetic în perioada următoare.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite

Guvernul declară stare de alertă la nivel național – si | DOTTO TV | DOTTO TV