Breaking
RAJA: Lipsă apă în zona centrală a municipiului Medgidia!•O nouă dronă, detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol•Mobilizare de amploare în largul Mării Negre pentru salvarea unor marinari. Valurile uriașe împiedică intervenția•Inundații puternice în Istanbul: mașini luate de viituri, locuințe inundate și transport public perturbat•Elevii din Constanța pot primi bani pentru navetă! Care sunt condițiile, cine beneficiază și cât se acordă pe kilometru•Cazinoul din Constanța introduce un tarif special pentru elevi, studenți și seniori în zilele de duminică din cadrul Cazino Music Festival•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 15 octombrie – Dobrogea în cronici medievale bizantine. Despre avari și insulele Leuke și Peuce•Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului. OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România•Închisoare pe viață pentru prahoveanul care și-a ucis amanta, trecând cu SUV-ul peste ea. Ce despăgubiri trebuie să primească familia victimei•PSD a decis să intre la guvernare. Cine sunt cei 11 social-democrați propuși pentru ministere în Cabinetul Luca Niculescu•Elon Musk arată cu degetul spre Trump în scandalul Starlink din Ucraina. „Nu eu am fost cel care a impus restricţii asupra Starlink în Ucraina”•Zelenski, mesaj pentru Trump: „Este dureros când alege cealaltă parte”. Liderul ucrainean spune că se simte trădat•Spitalul Județean Constanța, despre tânăra de 20 de ani care terorizează constănțenii: „Medicii nu o pot reține împotriva voinței sale”•Operațiune de căutare și salvare în desfășurare în Marea Neagră! Incendiu la bordul unei nave: 8 persoane sunt dispărute!•O dronă a pătruns în spațiul aerian național, apoi a dispărut de pe radar – au fost ridicate avioane F-18 spaniole de la Mihail Kogălniceanu•RAJA: Lipsă apă în zona centrală a municipiului Medgidia!•O nouă dronă, detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol•Mobilizare de amploare în largul Mării Negre pentru salvarea unor marinari. Valurile uriașe împiedică intervenția•Inundații puternice în Istanbul: mașini luate de viituri, locuințe inundate și transport public perturbat•Elevii din Constanța pot primi bani pentru navetă! Care sunt condițiile, cine beneficiază și cât se acordă pe kilometru•Cazinoul din Constanța introduce un tarif special pentru elevi, studenți și seniori în zilele de duminică din cadrul Cazino Music Festival•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 15 octombrie – Dobrogea în cronici medievale bizantine. Despre avari și insulele Leuke și Peuce•Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului. OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România•Închisoare pe viață pentru prahoveanul care și-a ucis amanta, trecând cu SUV-ul peste ea. Ce despăgubiri trebuie să primească familia victimei•PSD a decis să intre la guvernare. Cine sunt cei 11 social-democrați propuși pentru ministere în Cabinetul Luca Niculescu•Elon Musk arată cu degetul spre Trump în scandalul Starlink din Ucraina. „Nu eu am fost cel care a impus restricţii asupra Starlink în Ucraina”•Zelenski, mesaj pentru Trump: „Este dureros când alege cealaltă parte”. Liderul ucrainean spune că se simte trădat•Spitalul Județean Constanța, despre tânăra de 20 de ani care terorizează constănțenii: „Medicii nu o pot reține împotriva voinței sale”•Operațiune de căutare și salvare în desfășurare în Marea Neagră! Incendiu la bordul unei nave: 8 persoane sunt dispărute!•O dronă a pătruns în spațiul aerian național, apoi a dispărut de pe radar – au fost ridicate avioane F-18 spaniole de la Mihail Kogălniceanu•RAJA: Lipsă apă în zona centrală a municipiului Medgidia!•O nouă dronă, detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol•Mobilizare de amploare în largul Mării Negre pentru salvarea unor marinari. Valurile uriașe împiedică intervenția•Inundații puternice în Istanbul: mașini luate de viituri, locuințe inundate și transport public perturbat•Elevii din Constanța pot primi bani pentru navetă! Care sunt condițiile, cine beneficiază și cât se acordă pe kilometru•Cazinoul din Constanța introduce un tarif special pentru elevi, studenți și seniori în zilele de duminică din cadrul Cazino Music Festival•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 15 octombrie – Dobrogea în cronici medievale bizantine. Despre avari și insulele Leuke și Peuce•Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului. OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România•Închisoare pe viață pentru prahoveanul care și-a ucis amanta, trecând cu SUV-ul peste ea. Ce despăgubiri trebuie să primească familia victimei•PSD a decis să intre la guvernare. Cine sunt cei 11 social-democrați propuși pentru ministere în Cabinetul Luca Niculescu•Elon Musk arată cu degetul spre Trump în scandalul Starlink din Ucraina. „Nu eu am fost cel care a impus restricţii asupra Starlink în Ucraina”•Zelenski, mesaj pentru Trump: „Este dureros când alege cealaltă parte”. Liderul ucrainean spune că se simte trădat•Spitalul Județean Constanța, despre tânăra de 20 de ani care terorizează constănțenii: „Medicii nu o pot reține împotriva voinței sale”•Operațiune de căutare și salvare în desfășurare în Marea Neagră! Incendiu la bordul unei nave: 8 persoane sunt dispărute!•O dronă a pătruns în spațiul aerian național, apoi a dispărut de pe radar – au fost ridicate avioane F-18 spaniole de la Mihail Kogălniceanu•
Breaking

Festivalul „Mamaia” 2026, încă o seară plină de emoție: Antonia, Paula Seling și alți artiști îndrăgiți au urcat pe scenă

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 23 august 2026 la 08:42
Festivalul „Mamaia” 2026, încă o seară plină de emoție: Antonia, Paula Seling și alți artiști îndrăgiți au urcat pe scenă – Breaking | DOTTO TV

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 a continuat sâmbătă, 22 august, cu o nouă seară plină de muzică și emoție. Piațeta Perla din stațiunea Mamaia a fost animată de sute de spectatori veniți să își asculte artiștii preferați și să se bucure de atmosfera unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri ale muzicii românești.

Cea de-a doua seară a ediției din acest an a adus pe scenă nume cunoscute și apreciate, dar și reprezentanți ai noii generații. Antonia, Anca Țurcașiu, Vlad Miriță, Ramona Bădescu, Nico, Paula Seling, Irina Popa, Cristiana Sofia Damian și Catinca Leu au oferit publicului momente speciale.

Unul dintre cele mai energice recitaluri ale serii a fost cel susținut de Antonia. Artista a fost întâmpinată cu entuziasm, iar Piațeta Perla s-a transformat într-un adevărat ring de dans, spectatorii cântând și dansând pe melodiile sale.

Seara a fost marcată și de întâlnirea dintre artiști din generații diferite. Anca Țurcașiu, Vlad Miriță, Nico, Irina Popa, Paula Seling și Ramona Bădescu au adus pe scenă momente pline de emoție, alături de Orchestra Festivalului „Mamaia”, condusă de dirijorul italian Rocco Pallazzo, invitat special al evenimentului.

De asemenea, tinerele Cristiana Sofia Damian și Catinca Leu au reprezentat noua generație de artiști, demonstrând că Festivalul „Mamaia” își păstrează rolul de a promova și susține noile voci ale muzicii românești.

Publicul a răsplătit fiecare moment cu aplauze, iar melodiile fredonate împreună cu artiștii au creat o atmosferă specială, în care nostalgia s-a împletit cu energia muzicii contemporane.

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” este organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”.

Duminică, 23 august, Festivalul „Mamaia” 2026 se încheie cu o seară de gală, în cadrul căreia va fi desemnat câștigătorul Trofeului „Mamaia” 2026. Pe scenă sunt anunțați invitați speciali precum Alessandro Safina, Bobby Solo, Marta Verrecchia și Rocco Pallazzo, dar și artiștii români Marcel Pavel și Andrei Bănuță.

După două seri în care muzica a adunat împreună generații diferite de spectatori, Festivalul „Mamaia” se pregătește pentru marele final și pentru o nouă seară care promite să rămână în amintirea publicului.

Mamaia nu mai este doar o amintire. Mamaia continuă să creeze amintiri.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite

Festivalul „Mamaia” 2026, încă o seară plină de emoție: | DOTTO TV | DOTTO TV