O femeie în vârstă de 60 de ani a fost reținută de polițiștii constănțeni, fiind cercetată în zece dosare penale privind furturi de produse alimentare din centre comerciale. Prejudiciul total depășește 22.000 de lei, o parte din acesta fiind recuperată.
Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, când polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unor produse alimentare din mai multe magazine din municipiul Constanța.
Ultima oră
Noi refugii pentru pietoni în Constanța
Căutările celor șapte marinari dispăruți în Marea Neagră au fost reluate. Elicopterul Black Hawk și o navă de intervenție participă la misiune
Bronz european pentru constănțeanca Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs
Peste 160 de sancțiuni aplicate în Constanța pietonilor, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că femeia ar fi intrat în diferite centre comerciale și ar fi trecut de casele de marcat fără să plătească produsele.
Cercetările sunt efectuate de polițiștii Secției 3 din cadrul Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, în cursul zilei de 15 octombrie, și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ea urma să fie prezentată procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale.
Femeia este cercetată în cadrul dosarelor penale și beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.








