O remiză fără goluri s-a înregistrat în etapa a 8-a a Superligii, în confruntarea dintre CFR Cluj și Farul Constanța. Deși tabela a rămas nemodificată, partida a fost una plină de intensitate și ocazii, cu „marinarii” dominând mare parte din joc.
Începutul meciului a aparținut categoric oaspeților. Farul a presat încă din primele minute, iar Ganea a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 3, șutând în bară, pentru ca apoi să trimită mingea peste poartă.
Ultima oră
„Feroviarii” au încercat să echilibreze balanța la jumătatea primei reprize, însă tot constănțenii au fost cei care au controlat posesia și au creat pericol. Denis Alibec a ratat o șansă imensă de a marca, singur cu portarul, în minutul 24.
CFR-ul a avut și ea momentele sale, Biliboc ratând o ocazie bună în minutul 35. Farul a continuat să atace, Ganea fiind din nou aproape de gol în minutul 42, cu un șut milimetric pe lângă poartă. Prima repriză s-a încheiat fără goluri, 0-0.
Partea secundă a adus o nouă serie de emoții. Ganea a căzut în careu în minutul 55, însă arbitrii VAR nu au intervenit. CFR a răspuns prin Cordea, dar lovitura de cap a lui Braun a trecut peste poartă.
Cea mai mare ocazie a meciului a aparținut Farului în minutul 76, când Gustavo Marins, nemarcat, a șutat inexplicabil peste poartă de la doar 7 metri. În prelungiri, Alibec a ratat o nouă șansă imensă, oprit la timp de intervenția lui Braun.
Partida s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat ce lasă un gust amar pentru Farul, care a dominat categoric: 64% posesie, 526 de pase reușite (dublu față de adversari) și 6-4 la cornere. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău rămâne neînvins în fața lui Marius Șumudică.








