Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește joi, 14 mai a.c., un foarte interesant #dialog între doi scriitori legați strâns de Constanța: #TudorGanea, prozator și arhitect și #AngeloMitchievici, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”.
Tudor Ganea s-a născut în 1983, la București, dar și-a petrecut copilăria, adolescența și tinerețea la Constanța. Iar orașul de la malul mării nu i-a fost un simplu și pasiv fundal, ci chiar forța formativă, zgomotele, priveliștile, atmosfera socială i-au influențat procesul creativ, tonul, identitatea literară.
Ultima oră
Vine frigul peste România! Cod galben de ploi torențiale, vânt puternic și ninsori la munte
Primăria Constanța continuă campania de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân. Mai sunt locuri disponibile
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 12 octombrie 1928 – Muzeul din Hârșova și dascălul care a salvat memoria locului
Luca Niculescu are la dispoziție câteva zile pentru a obține sprijinul Parlamentului. PSD și PNL nu au ajuns la un acord
Tudor Ganea a debutat în anul 2016, cu romanul „Cazemata”, la prestigioasa editură Polirom, pentru care a primit premiul „Tânărul prozator al anului 2016″, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei Observator cultural și încă alte distincții însemnate. De atunci, a publicat alte cinci romane, toate apreciate de critică și de public. În unele dintre ele, Tudor Ganea înfățișează cu nostalgie caldă portretul paradoxal al orașului nostru, gălăgios, cosmopolit, tolerant, leneș, agresiv.
Dialogul cu Angelo Mitchievici nu se va limita la una dintre cărți, ci va căuta să cuprindă întreaga activitate a tânărului prozator. Evenimentul va avea loc în Sala de evenimente a bibliotecii, începând cu ora 17.00.









