Deși mai sunt aproape doi ani până la producerea fenomenului, orașul Dunedin, din Noua Zeelandă, se pregătește deja pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale secolului.
Hotelurile din zonă înregistrează un număr record de rezervări, iar unele unități de cazare și-au epuizat deja locurile disponibile pentru perioada eclipsei totale de Soare din 22 iulie 2028.
Ultima oră
Sindicatele din Educație refuză participarea la discuțiile privind legea salarizării: „Nu vom gira un exercițiu de imagine”
Avertismentul ANSVSA după inundații: pot apărea infecţioase grave. „Se interzice abandonarea sau aruncarea cadavrelor în cursurile de apă ori pe sol”
CSM Constanța mută și formează o echipă redutabilă de antrenori de șah
Un tablou prinde viață în Piața Ovidiu. Duminică, statuile vivante aduc farmecul Iașiului de altădată la Constanța
Potrivit autorităților locale, interesul uriaș este explicat de faptul că aceasta va fi prima eclipsă totală de Soare vizibilă din regiune în mai bine de 850 de ani. La ora 16:17, Luna va acoperi complet Soarele, iar o bandă de umbră de aproximativ 100 de kilometri va traversa sudul Noii Zeelande, cuprinzând orașe precum Queenstown și Dunedin.
În zonele aflate pe traseul eclipsei, întunericul se va instala în plină zi pentru aproape trei minute, un spectacol astronomic pe care specialiștii îl descriu drept unic.
Astronomul Ian Griffin, directorul Muzeului Tūhura Otago, spune că ultima eclipsă totală observabilă din Dunedin a avut loc în anul 1163, înainte de colonizarea Noii Zeelande de către oameni. În opinia sa, generația actuală va fi prima care va putea asista la un astfel de fenomen în această parte a lumii.
Autoritățile estimează că aproximativ 35.000 de turiști vor ajunge în Dunedin pentru eveniment, într-un oraș care are aproximativ 130.000 de locuitori. Pentru a valorifica interesul internațional, municipalitatea pregătește un festival dedicat eclipsei, care va începe odată cu Matariki, sărbătoarea maoră a Anului Nou, și se va încheia în ziua fenomenului astronomic.
Organizatorii speră ca vremea să fie favorabilă, astfel încât vizitatorii să poată urmări în cele mai bune condiții cele aproape trei minute de întuneric total, considerate unul dintre cele mai impresionante spectacole pe care natura le poate oferi.







