Constănțeanca Bianca Mei-Roșu continuă parcursul bun la competiția 2026 Europe Youth Top 10, desfășurată la Antibes, în Franța. Jucătoarea română de tenis de masă a obținut sâmbătă trei victorii la categoria U19 feminin, după cele două succese înregistrate în prima zi a turneului.
Ultima oră
Dosarul exploziilor de la Crevedia ajunge în instanță. Șase oameni au murit, iar despăgubirile cerute depășesc 53 de milioane de euro
Investiție de 100 de milioane de euro în Portul Constanța! DP World electrifică terminalul cu bani europeni
Ajutor pentru încălzire în Constanța, în sezonul rece 2026–2027. Unde se depun cererile și care sunt termenele
Sorin Grindeanu avertizează că alegerile anticipate ar putea deveni inevitabile: „Scenariul pare a fi tot mai real”
Bianca Mei-Roșu a început ziua cu o victorie în fața belgiencei Lilou Massart, pe care a învins-o cu 4-2, scor 11-8, 10-12, 11-8, 7-11, 11-8, 11-3.
Sportiva din Constanța a continuat cu un succes împotriva cehoaicei Veronika Polakova. Românca s-a impus cu 4-1, după ce a câștigat patru dintre cele cinci seturi disputate.
Cel de-al treilea succes al zilei a venit la „masa verde”, în confruntarea cu germanca Koharu Itagaki. Bianca Mei-Roșu a fost declarată câștigătoare cu 4-0.
Cu aceste rezultate, constănțeanca, principala favorită a competiției, a ajuns la 9 puncte și ocupă locul al treilea în clasamentul provizoriu înaintea meciurilor de duminică. Lider este franțuzoaica Alexia Nodin, cu 11 puncte, urmată de compatrioata sa Leana Hochart, cu 10 puncte.
Cealaltă reprezentantă a României la U19 feminin, Alesia Sferlea, a avut o zi dificilă și a pierdut toate cele trei partide disputate. Ea a fost învinsă cu 0-4 de portugheza Julia Leal, cu 3-4 de poloneza Karolina Holda și cu 1-4 de Natalia Bogdanowicz, tot din Polonia.
La U19 masculin, Robert Istrate a fost învins cu 1-4 de francezul Nathan Pilard, după care a pierdut fără joc partidele cu francezul Flavio Mourier și polonezul Patryk Zyworonek.
Competiția 2026 Europe Youth Top 10 de la Antibes se încheie duminică, când Bianca Mei-Roșu va încerca să își îmbunătățească poziția în clasamentul final.








