Breaking
Marea care vindecă – o carte dedicată istoriei terapeutice a litoralului românesc, lansată la MamaiaBolojan, mesaj după decizia CCR în cazul Fritz: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar politic”A vrut să se întoarcă acasă și să trateze copii. Un medic specialist din Tulcea a ajuns să muncească pe șantierIncendiu puternic lângă Rafinăria Lukoil din Ploiești. O hală cu diluanți și solvenți a luat focAnunț CT BUS cu privire la linia 42Admitere „pe pile” la liceu din 2027? Ministrul Educației: „Parlamentul a decis acest lucru în urmă cu trei ani”Franța legalizează ajutorul pentru a muri. În ce condiții poate fi aplicată noua legeȘefa CCR, despre cazul Dominic Fritz: „Eu, personal, apreciez altfel”. Simina Tănăsescu va redacta o opinie separatăFostul ministru ucrainean al Apărării îi cere lui Zelenski să organizeze alegeri în timpul războiului: „Democrația nu poate fi ținută ostatică de Rusia”Farul Constanța a transferat un atacant din KosovoDouă cutremure în România, în mai puțin de trei ore. Ce magnitudini au avut seismeleTrump suspendă tarifele de 50% pentru Canada. Președintele SUA anunță un acord după negocieri „intense și delicate”Mai mulți bani la buget! Nazare: ANAF a colectat cu 22,4 miliarde de lei mai mult în primele șase luni. „România nu își permite cheltuieli fără acoperire”Gabriel Ilie: CSM Constanța, gata de debut după o pregătire intensăFără apă timp de 10 ore pe mai multe străzi din Constanța!Marea care vindecă – o carte dedicată istoriei terapeutice a litoralului românesc, lansată la MamaiaBolojan, mesaj după decizia CCR în cazul Fritz: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar politic”A vrut să se întoarcă acasă și să trateze copii. Un medic specialist din Tulcea a ajuns să muncească pe șantierIncendiu puternic lângă Rafinăria Lukoil din Ploiești. O hală cu diluanți și solvenți a luat focAnunț CT BUS cu privire la linia 42Admitere „pe pile” la liceu din 2027? Ministrul Educației: „Parlamentul a decis acest lucru în urmă cu trei ani”Franța legalizează ajutorul pentru a muri. În ce condiții poate fi aplicată noua legeȘefa CCR, despre cazul Dominic Fritz: „Eu, personal, apreciez altfel”. Simina Tănăsescu va redacta o opinie separatăFostul ministru ucrainean al Apărării îi cere lui Zelenski să organizeze alegeri în timpul războiului: „Democrația nu poate fi ținută ostatică de Rusia”Farul Constanța a transferat un atacant din KosovoDouă cutremure în România, în mai puțin de trei ore. Ce magnitudini au avut seismeleTrump suspendă tarifele de 50% pentru Canada. Președintele SUA anunță un acord după negocieri „intense și delicate”Mai mulți bani la buget! Nazare: ANAF a colectat cu 22,4 miliarde de lei mai mult în primele șase luni. „România nu își permite cheltuieli fără acoperire”Gabriel Ilie: CSM Constanța, gata de debut după o pregătire intensăFără apă timp de 10 ore pe mai multe străzi din Constanța!Marea care vindecă – o carte dedicată istoriei terapeutice a litoralului românesc, lansată la MamaiaBolojan, mesaj după decizia CCR în cazul Fritz: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar politic”A vrut să se întoarcă acasă și să trateze copii. Un medic specialist din Tulcea a ajuns să muncească pe șantierIncendiu puternic lângă Rafinăria Lukoil din Ploiești. O hală cu diluanți și solvenți a luat focAnunț CT BUS cu privire la linia 42Admitere „pe pile” la liceu din 2027? Ministrul Educației: „Parlamentul a decis acest lucru în urmă cu trei ani”Franța legalizează ajutorul pentru a muri. În ce condiții poate fi aplicată noua legeȘefa CCR, despre cazul Dominic Fritz: „Eu, personal, apreciez altfel”. Simina Tănăsescu va redacta o opinie separatăFostul ministru ucrainean al Apărării îi cere lui Zelenski să organizeze alegeri în timpul războiului: „Democrația nu poate fi ținută ostatică de Rusia”Farul Constanța a transferat un atacant din KosovoDouă cutremure în România, în mai puțin de trei ore. Ce magnitudini au avut seismeleTrump suspendă tarifele de 50% pentru Canada. Președintele SUA anunță un acord după negocieri „intense și delicate”Mai mulți bani la buget! Nazare: ANAF a colectat cu 22,4 miliarde de lei mai mult în primele șase luni. „România nu își permite cheltuieli fără acoperire”Gabriel Ilie: CSM Constanța, gata de debut după o pregătire intensăFără apă timp de 10 ore pe mai multe străzi din Constanța!
Utilitare

Anunț CT BUS cu privire la linia 42

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 19 august 2026 la 11:58
Anunț CT BUS cu privire la linia 42 – Utilitare | DOTTO TV

Autobuzele de pe linia 42 circulă temporar pe un traseu modificat, din cauza valorilor ridicate de trafic în zona Cazino – Portul Tomis.

Potrivit anunțului, Poarta 1 devine temporar capăt de linie pentru autobuzele de pe această rută.

Modificarea este valabilă temporar, până la revenirea condițiilor de trafic la normal.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite

Anunț CT BUS cu privire la linia 42 | DOTTO TV | DOTTO TV