România ar trebui să își propună ieșirea din procedura de deficit excesiv până în anul 2030, dacă își menține obiectivul de a adopta moneda euro în 2035. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că aderarea la zona euro ar trebui privită drept o țintă de țară și o ancoră pentru politica economică.
Declarațiile au fost făcute marți, la Banca Națională a României, în cadrul evenimentului de lansare a volumului „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală”.
Ultima oră
Liga 3: Etapa a 7-a programează dueluri intense pentru echipele constănțene
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 30 septembrie – Constantin Brătescu, între cercetarea Dobrogei și muzeografie
Constanța: Peste 100 de mașini abandonate sau fără stăpân și 24 de trotinete vor fi ridicate de pe domeniul public
Rusia a trimis NATO o scrisoare de ameninţare: „Vom apăra Kaliningradul cu întregul nostru arsenal”.
Alexandru Nazare a subliniat că România are nevoie de obiective economice care să fie urmărite indiferent de schimbările politice și a pledat pentru existența unor „linii roșii” în politica economică.
”Consolidarea nu ne este impusă, nu ne este cerută nici de Comisie, nici de agenţii, nici de alţi factori externi. E vorba de ambiţia noastră de a avea o economie mai puternică, de a juca un rol în regiunea asta economică despre care vorbim de ani de zile. Dar trebuie să şi o exercităm. Şi asta nu poate să vină din afară. Vine totdeauna din interior. Şi pentru aceasta avem nevoie de mai mult curaj şi de mai mult consens, de o înţelegere mai largă că anumite elemente legate de politica economică nu fac, nu ar trebui să facă parte din zona de conflict politic extrem. Că avem nevoie de nişte linii roşii pe care să le ţinem, indiferent ce se întâmplă cu ciclul politic”, a explicat ministrul interimar al Finanţelor.
Nazare: România nu poate rămâne ani la rând în procedura de deficit excesiv
Ministrul interimar al Finanțelor a pus sub semnul întrebării perioada în care România ar urma să rămână în procedura de deficit excesiv și a vorbit despre efectele acestei situații asupra credibilității țării în fața investitorilor.
”Sunt foarte importante aceste lucruri ca să putem să facem saltul următor şi suntem într-o intersecţie foarte importantă pentru consolidarea noastră. Cam cât vrem să stăm în procedura de deficit excesiv? Probabil că vom sta 10 ani. Cât vrem să stăm? 15 ani? Nu ne-am săturat, cam cât am fost penalizaţi de faptul că am stat în această procedură? Cu câtă credibilitate se uită investitorii – vrem investiţii, dar cu câtă credibilitate se uită investitorii la România, care persistă în această procedură”, a subliniat Alexandru Nazare.
2030, termenul indicat pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv
În perspectiva obiectivului de aderare la zona euro în 2035, ministrul a indicat anul 2030 drept termen până la care România ar trebui să iasă din procedura de deficit excesiv.
”Vrem ca în următoarea decadă să aderăm la euro. Până în 2035. Ca să aderăm la euro, trebuie să ieşim din procedura de deficit excesiv în 2030 şi mai avem nevoie, bineînţeles, de nişte ani de zile pentru a pregăti aderarea la euro. Şi de ce aderarea la euro este o ţintă mult mai bună de ţară, o ancoră mult mai importantă decât consolidarea în sine, pentru că ea antrenează şi competitivitatea economiei. Ne forţează să ne uităm şi la cum întărim competitivitatea şi nu doar cum facem consolidarea, care este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru creşterea economică”, a detaliat Alexandru Nazare.
Potrivit ministrului interimar al Finanțelor, consolidarea fiscală reprezintă o condiție necesară, însă obiectivul aderării la moneda euro ar presupune, în viziunea sa, și măsuri orientate către creșterea competitivității economiei.








