Simona Halep a postat un mesaj în social media în care remarcă împlinirea a 7 ani de când a câştigat turneul de la Wimbledon: ”Parcă a fost ieri”, spune marea campioană.
”7 ani de la cel mai bun meci din viaţa mea. Parcă a fost ieri”, a scris Halep pe Facebook.
Ultima oră
Scandal la dezbaterea privind parcările din Constanța: Vergil Chițac nu a venit, iar mai mulți constănțeni au plecat din sală: „Mi se pare o nesimțire crasă”
Radu Miruță, prezent la Constanța la revenirea Bricului „Mircea”: România are acum mai multe capabilități antidronă, dar „nu este suficient”
Emoții și lacrimi de bucurie în Portul Militar Constanța. După 153 de zile pe mare, Bricul „Mircea” s-a întors acasă
Dr. Marius Chițac și dr. Maria Celesta Drăgulescu, prezenți la MedLife Constanța pe 26 septembrie
La 13 iulie 2019, Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA.
Victoria Simonei a venit atunci după numai 55 de minute de joc.
În cei 7 ani care au trecut de atunci, fostul lider WTA, în vârstă de 34 de ani, s-a retras din activitate şi a devenit legendă.
Dar la 44 de ani, adversara sa de atunci, Serena Williams, a revenit în activitate după o absenţă de patru ani şi a fost eliminată în prima rundă la Wimbledon.








